Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite persoanelor care nu sunt încă pensionate şi care, în perioada activităţilor profesionale, au întrerupt din diverse motive plata contribuţiei la sistemul public de pensii să poată achita în decursul a şase luni această cotizaţie pentru o perioadă maximă de cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Legea a fost adoptată de Parlament în luna septembrie şi a fost iniţiată de deputatul UDMR Karoly Kerekes. Iniţial, ea a fost respinsă de Senat.

”Obiectul de reglementare al proiectelor este acordarea posibilităţii persoanelor care nu au calitatea de pensionar de a efecutua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, prin derogare de la prevederile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a spus deputatul PSD Adrian Solomon, în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Astfel, potrivit proiectului, persoanele interesate încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate.

”Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date”, se arată în lege.

De asemenea, potrivit proiectului, plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.