Noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este Laurenţiu-Teodor Mihai, care începând din 2011 a ocupat funcţia de director al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice. Postul de preşedinte al CNAS era vacant din 1 seprtembrie, după ce Marian Burcea a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul decontărilor ilegale de servicii medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
Laurenţiu Mihai, care din mai 2011 a fost director executiv al al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice, a fost numit membru al Consiliului de Administraţie şi preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose, publicată miercuri seară în Monitorul Oficial. Laurenţiu Mihai este doctor în sănătate publică, specializat în medicină de familie, potrivit site-ului Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice.
Tot printr-o decizie a premierului publicată miercuri seară în Monitorul Oficial,Dan-Octavian Alexandrescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Laurenţiu Mihai a cerut în mai multe rânduri demisia ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, din cauza creşterii taxei clawback.
"Ne confruntăm cu o nouă creştere nesustenabilă a taxei clawback, în ciuda declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, că nivelul acestei taxe este constant şi la o valoare rezonabilă. Anunţurile festiviste ale ministrului nu mai pot acoperi dezastrul din domeniul asigurării medicamentelor pentru populaţie şi considerăm că se impune demisia domnului Bodog”, a declarat, în 2 noiembrie, directorul executiv al APMGR Laurenţiu Mihai.
Postul de preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate a rămas vacant în 1 septembrie, după reţinerea lui Marian Burcea., alături de alte 15 persoane, în dosarul privind decontările ilegale de servicii medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie 2016 - august 2017 a fost constituit un grup infracţional organizat prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 de lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CSAMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.