Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, de la ora 10.00, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020, la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, evenimentul, care va avea loc în Aula Magna a UBB, marchează un secol de la constituirea universităţii şi consfinţeşte excelenţa academică şi de cercetare a instituţiei de învăţământ clujene.

La Cluj-Napoca, preşedintele României va vizita şi Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFuture al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

"Prin vizitarea acestui centru de cercetare medicală, considerat pol de competenţă ştiinţifică şi tehnologică la standarde europene, preşedintele Klaus Iohannis transmite un mesaj de susţinere a cercetării ştiinţifice medicale, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, precum şi un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale, de noi programe educaţionale şi parteneriate academice", arată sursa citată.

Totodată, cu prilejul aniversării a 100 de ani de învăţământ superior românesc la Cluj-Napoca, şeful statului va decora cele şase universităţi de stat din municipiu, care au avut un impact deosebit în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia în spiritul multiculturalismului, şi care reprezintă un pilon important în conservarea şi promovarea valorilor şi a culturii naţionale.

Astfel, în cadrul ceremoniei, care va avea loc la Primăria Cluj-Napoca, Universitatea "Babeş-Bolyai", Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", Universitatea Tehnică, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design şi Academia de Muzică "Gheorghe Dima” vor fi decorate de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul "Meritul pentru Învăţământ” în grad de Mare Ofiţer.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.