Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă vor fi mai puţine, având în vedere că restricţiile de circulaţie în acea noapte vor fi ridicate pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Paşte. Şeful statului a adăugat că hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, care este în vigoare, nu va fi modificată.
„Ne pregătim cu toţii de marea sărbătoare a Învierii Domnului şi vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci vreau să ne pregătim foarte bine în societate. Şi pot să vă spun de pe acum câteva lucruri certe care au fost discutate cu reprezentanţii Bisericii, în special cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. În noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie se ridică, aşadar creştinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui să completeze declaraţii, vor merge pur şi simplu la biserică. Deci, repet – în noaptea de Înviere fiecare creştin poate să meargă la biserică dacă doreşte. Biserica va organiza slujba aşa cum este datina. Nu ne amestecăm în felul în care vor fi organizate slujbele la biserică. Ştim cu toţii că prima parte a slujbei se ţine afară, după care o parte intră în biserică. Creştinii merg la biserică să participe, să ia lumină, să ia Paştile, şi eu îmi doresc, şi aşa vom organiza lucrurile, ca totul să se desfăşoare în linişte şi în bună rânduială. Aceste lucruri sunt deja prevăzute în Hotărârea de Guvern pentru starea de alertă care este acum în vigoare şi nu vor exista modificări în aceste reglementări. Deci, nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă, în noaptea de Înviere vor fi mai puţine restricţii, fiindcă ne dorim ca oamenii să poată merge la biserică”, a afirmat Klaus Iohannis, după vizita de miercuri la centrul mobil de vaccinare din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.
Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20.00 - 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai - 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 - 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.
Sfântul Sinod a făcut, marţi, o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, aprobate de Patriarhul Daniel. Astfel, se cere respectarea tuturor normelor sanitare, distanţare, calcularea numărului maxim de personae care pot intra în biserică şi cât mai mulţi voluntari care să se asigure că toate aceste lucruri vor fi respectate. De asemenea, se recomandă organizarea mai multor locuri pentru distribuirea Sfintelor Paşti, dar şi adaptarea programului slujbelor în Săptămâna Mare în localităţile unde circulaţia după ora 20.00 este interzisă, din cauza incidenţei mari. Procesiunile de Florii se recomandă să fie ţinute cu o zi înainte, acolo unde este obiceiul, de către fiecare biserică doar cu credincioşii din parohie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.