Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Ruşanu a declarat, la B1 TV, că va da statul român în judecată şi cere daune de 6,5 milioane de lei, pentru perioada în care a fost arestat în dosarul "ASF-Carpatica". Acesta îl consideră pe Traian Băsescu principalul vinovat pentru arestarea sa.
Ruşanu a spus că cele 6,5 milioane de lei reprezintă daune pentru “onorariile avocaţilor, indemnizaţia ca preşedinte ASF pentru perioada mandatului de cinci ani, din care a efectuat doar patru luni, şi o mică parte ca daune morale materiale”.
Acesta a mai declarat că a fost achitat în cele patru capete de acuzare, deoarece fapta nu există, iar arestarea lui a venit la două zile după ce a declarat, la un post de televiziune, că inculparea sa nu are vreo legătură cu dosarul Astra-Carpatica.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Am fost achitat pentru cele patru capete de acuzare, cu 62 de fapte material, pentru că fapta nu există (...) Arestarea mea s-a făcut la numai două zile după ce, la un post de televiziune, am declarat că inculparea mea nu are nicio legătură cu cazul Carpatica, cu cazul Astra şi cu domnul Adamescu, prietenul domnului Traian Băsescu”, a spus acesta.
De asemenea, fostul preşedinte al ASF a spus că vina pentru arestarea sa este în proporţie de 90% a procurorului, care a prezentat probele “răstălmăcite şi declaraţiile martorilor "trunchiate sau netrunchiate”.
“Trebuie să ştiţi că judecătorul, în camera preliminară, cel puţin în cazul meu, nu poate să cerceteze, nu are timpul fizic de a citi şi concluizona cele 40 de volume din dosarul Carpatica. Vinovăţia este în proporţie de 90% a procurorului, care prezintă probele răstălmăcite, interpretate de domnia sa, prezintă declaraţiile martorilor trunchiate sau netrunchiate sau o parte din martorii care îi convin, şi nu toţi”, a mai afirmat Ruşanu.
În final, acesta a declarat că îl consideră pe Traian Băsescu principalul vinovat pentru arestarea sa şi va da statul roman în judecată.
“Într-adevăr, mă îndrept împotriva statului roman, pentru că nu pot să mă îndrept împotriva lui (Traian Băsescu – n.r) , pe care îl consider principalul vinovat şi autor al arestării mele”, a conchis el.
În dosarul ASF-Carpatica, procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 24 aprilie 2014, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.
Ruşanu a fost arestat preventin pentru 11 fapte, printre care constituirea unui grup infracţional organizat şi influenţarea declaraţiilor, favorizarea făptuitorului în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
În iunie 2017, Ruşanu a fost achitat definitiv de instanţa supremă.
Dan Radu Ruşanu are 67 de ani şi a fost deputat şi senator PNL, iar din anul 2013 a fost preşedinte al ASF.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.