Reprezentanţii ISU Gorj au transmis, în legătură cu acţiunile de control desfăşurate de inspectorii ANPC în staţiunea montană Rânca la 11 operatori economică şi care au constatat ca princială abatere „lipsa autorizaţiilor ISU”, că dintre acei operatori economici, trei nu se supun avizării sau autorizării din punct de vedere al securităţii la incendiu, conform legislaţiei în vigoare, şase deţin autorizaţie de securitate la incendiu, iar un operaror economic nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu, la ultimul control efectuat de către inspectorii din cadrul ISU Gorj acesta având activitatea închisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
La o societate comercială, comisarii ANCPC  au verificat atât activitatea unităţii de cazare, cât şi activitatea restaurantului pe care il administrează societatea, cuantificând controalele separat, rezultând astfel 11 operatori economici verificaţi, mai arată comunicatul de presă al ISU Gorj.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată subliniază faptul că măsura de închidere temporară a activităţii pentru cei 9 operatori economici, aşa cum reiese din comunicat, nu s-a dispus pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, ci din cauza unor deficienţe care ţin  exclusiv de competenţele legale ale ANPC.
 
În spaţiul public au apărut informaţii conform cărora comisarii ANPC au efectuat în ultimele două zile controale la 17 operatori economici, 11 în staţiunea montană Rânca, iar 6 la operatori economici de pe raza municipiului Târgu-Jiu.
 
„Aşa cum am adus precizări clare din punct de vedere al avizării/autorizării despre operatorii economici verificaţi în staţiunea montană Rânca, situaţia celor 6 operatori economici verificaţi de către comisarii ANPC pe raza municipiului Târgu-Jiu este următoarea:
 
- dpi dintre aceştia deţin autorizaţie de securitate la incendiu:
 
- ⁠din verificările efectuate, patru operatori economici nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu, deoarece sunt operatori economici mici (ex.: magazin care funcţionează la parterul unul bloc de locuinţe), conform prevederilor legale în vigoare”.
 
ISU Gorj mai face precizarea că inspectorii de prevenire din cadrul instituţiei efectuază atât verificări periodice, cât  şi inopinate la operatorii economici din judeţul Gorj pentru identificarea  eventualelor nereguli, iniţierea demersurilor pentru remedierea acestora şi aplicarea, cu fermitate, a  sancţiunilor legale.
 
„De asemenea , colegii noştri derulează şi activităţi de informare preventivă, purtând discuţii constructive cu operatorii economici în scopul de a-i face să conştientizeze riscurile şi să acorde o atenţie sporită pentru preîntâmpinarea situaţiilor care pot aduce atingere climatului de siguranţă pentru beneficiari”, mai spune sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.