Doar 44 din cele 642 de unităţi şcolare din Bucureşti au autorizaţie de securitate la incendiu, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, în cadrul Comandamentului pentru pregătirea anului şcolar, organizat la Primăria Capitalei. Primarii de sectoare s-au declarat nemulţumiţi de faptul că ISU refuză să acorde avizele şi autorizaţiile pentru şcoli şi grădiniţe, susţinând că acesta blochează reabilitarea clădirilor.
"Educaţie nu înseamnă doar română, matematică, fizică, biologie, chimie, ci şi să învăţăm copiii, cetăţenii să trăiască în condiţii decente. Felul în care arată grădiniţa, şcoala este un mod de educaţie. Plecăm de la premisa că nu toţi copiii au condiţii acasă foarte decente, măcar la şcoală să le arătăm ce înseamnă normalitatea. În acest deziderat avem nevoie şi de alte instituţii. Nu reuşim nici măcar acum să ne apucăm să reabilităm nişte grădiniţe, din cauza faptului că după luni de zile ISU nu ne eliberează autorizaţii, avize, în situaţia în care proiectele sunt verificate de autorizaţi. Suntem împiedicaţi de anumite chestiuni care nu funcţionează aşa cum ne-am dori”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la şedinţa la care au luat parte şi primarul Gabriela Firea, precum şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bucureşti şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
La rândul său, primarul Sectorului 6, Daniel Băluţă, a spus că sunt "foarte multe obstacole” care împiedică reabilitarea şcolilor şi că este "nepermis" ca dosarele pe care primăriile de sector le depun la ISU Bucureşti să fie analizate de alte unităţi teritoriale din diverse localităţi ale României.
Băluţă a susţinut că primăria a depus documentaţia necesară pentru avizare din partea ISU încă de la sfârşitul anului trecut, dar nu a primit avizele. El a precizat că a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru lucrări, însă primăria nu îi poate folosi.
"Am primit finanţare pentru aceste lucrări (de reabilitare, n.r.) de care au nevoie şcolile, este vorba de 9 milioane de euro. Dar dacă nu am primit nici până acum avizele ISU, nu putem demara procedura de licitaţie. Avem bani şi ne uităm la ei. Vă rog din suflet, vă implor, daţi-ne şi nouă avizele. Părinţii sunt nemulţumiţi, copiii şi-ar putea desfăşura activitatea în pericol”, a subliniat primarul.
În Sectorul 5, nici una dintre cele 67 de unităţi de învăţământ nu are autorizaţie ISU.
"Avem nişte situaţii ieşite din comun, precum nişte corpuri de clădire de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza sau Şcoala 124, unde abia acum facem corpuri sanitare în interiorul şcolii. Am făcut 25 de expertize tehnice la unităţi de învăţământ, astfel încât să putem să începem execuţia lucrărilor de reabilitare. Suntem în procedură pentru încă 20. La 33 de unităţi am extins supravegherea video, astfel că toate sunt supravegheate, iar la 30 am instalat sistem de alarmare în caz de incendiu, astfel că toate au acum acest sistem. Suntem în reabilitare la 11 şcoli şi de extindere la şase, reabilitare la o grădiniţă şi extindere la patru”, a spus primarul Sectorului 5, Daniel Florea.
În Sectorul 2 sunt 85 de şcoli şi grădiniţe, iar dintre acestea 30 nu au aviz şi autorizaţie ISU, a spus primarul Toader Mugur Mihai, precizând că anul acesta primăria a obţinut finanţare pentru 15 şcoli, pentru că acestea sunt vechi şi necesită consolidare.
"Am 85 de unităţi de învăţământ. Pentru 30 de unităţi, cu aproximativ 65-66 de clădiri, nu am aviz şi autorizaţie ISU. Anul acesta am obţinut finanţare pentru reabilitare şi consolidare la un număr de 15 unităţi. Clădirile sunt destul de vechi şi necesită consolidare, dar configuraţia clădirilor nu ştiu dacă prin proiectare vom putea să le aducem astfel încât să aducem în final autorizaţia. Nu spun că prin proiectare nu se pot lua toate măsurile ca aceste clădiri să fie în deplină siguranţă. Dar dacă vom continua să fim mai catolici decât papa, nu văd o persectivă de obţinere a acestor autorizaţii”, a spus primarul.
În Sectorul 1, 10 unităţi şcolare mai necesită autorizaţie ISU, potrivit viceprimarului Sectorului 1, Daniela Popa, care a spus că toate şcolile îndeplinesc condiţiile necesare pentru începerea anului şcolar.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, a explicat că începând de anul trecut au fost făcute verificări la toate unităţile de învăţământ din Bucureşti, iar pompierii au găsit anumite deficienţe.
"Începând cu anul 2016, au fost făcute verificări în toate unităţile de învăţământ din Capitală, prilej cu care au fost constatate anumite deficienţe, majoritatea fiind soluţionate pe durata acestor recunoaşteri. Pompierii au făcut verificări în fiecare unitate şcolară pentru a-i cunoaşte particularităţile, pentru a instructa cadrele didactice şi copiii”, a declarat Daniel Vasile, asigurându-i pe părinţi că începerea anului şcolar nu reprezintă un pericol pe copii.
Reprezentantul ISU a mai spus că principalele două probleme din cauza cărora nu sunt obţinute autorizaţii şi, deci, se returnează dosarele, ţin de modul în care sunt întocmite, precum şi de verificările ulterioare din teren.
Din punct de vedere statistic, principalele două deficienţe care duc la neobţinerea acestor autorizaţii şi returnarea implicită a dosarelor pentru remedierea acestor, ţin în primul rând de modul de întocmire a acestora, respectiv de verificarea pe care o facem în teren pentru a observa dacă ceea ce a fost prins în aviz s-a materializat în practică. Acestea sunt două dintre situaţii. Nu este mai puţin adevărat faptul că întâmpinăm situaţii dificile din cauza numărului foarte ridicat de dosare. Pentru că începând de anul trecut există o dinamică mai ridicată de depunerea dosarelor. (...) Pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră, am solicitat implicarea unor inspectori de prevenire, specialişti care să analizeze dosarele din ţară şi să-i sprijine pe colegii noştri”, a mai spus Daniel Vasile.
Potrivit acestuia, din totalul de 642 de unităţi şcolare (221 private şi 421 publice) din Bucureşti, 44 au autorizaţie de securitate la incendiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.