Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov au înregistrat, în urma ploii torenţiale de vineri, 173 de intervenţii în judeţul Ilfov şi 131 în Bucureşti, conform celui mai recent bilanţ, transmis sâmbătă dimineaţă de instituţie. În continuare se intervine în oraşul Pantelimon.
De asemenea, au fost 131 de intervenţii în Bucureşti, la 81 de imobile de locuit, 25 de curţi şi 25 de locuri publice.
"În desfăşurare, mai avem intervenţii în oraşul Pantelimon", au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov. Potrivit meteorologilor, până la ora 17.30, municipiul Bucureşti a fost sub cod portocaliu, fiind prognozate averse torenţiale, mai ales în estul oraşului, ce cumulează 20...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, unele intensificări ale vântului.
Potrivit Apa Nova, vineri, în Bucureşti s-au înregistrat fenomene de precipitaţie care au depăşit limitele medii lunare.
"Aceste ploi cu un caracter torenţial, căzute într-un interval foarte scurt de timp corespund probabilităţii de apariţie a unor astfel de fenomene ce pot apărea între o dată la 50 ani (de exemplu în zona Colentina), iar în zona Pantelimon de o dată la 100 ani", au arătat reprezentanţii Apa Nova.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.