Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a întocmit, cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei – celebrată în 15 mai – un decalog al familiei creştine. Prelatul vorbeşte despre familia constituită dintr-un bărbat, Adam, şi o femeie, Eva, şi le cere membrilor familiei să nu uite motivele care i-au unit şi să nu dea curs intrigilor mărunte. ”Asiguraţi cele necesare traiului, prin muncă cinstită”, recomandă prelatul, cerând, totodată, familiilor să acorde copiilor ”timpul necesar creşterii”.
Decalogul, postat, duminică, pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, face referire la familia creştină care este contituită dintr-un bărbat şi o femeie.
Se menţionează că recomandările sunt întocmite pentru a marca Ziua Familiei.
Decalogul este următorul:
- Preamăriţi pe Dumnezeu Tatăl Care a gândit familia constituită dintr-un bărbat, Adam, şi o femeie, Eva, şi pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a binecuvântat-o şi a sfinţit-o întru Duhul Sfânt, ca prin Taina Sfintei Cununii cei doi să devină un singur trup, unit fizic şi spiritual.
- Nu desconsideraţi familia, prima şi cea mai importantă instituţie divino-umană, prin care sunteţi chemaţi la împreună-lucrare creatoare cu Dumnezeu.
- Căutaţi modele de familii creştine care au urmat modelul legăturii dintre Hristos şi Biserică şi urmaţi-le pilda.
- Nu uitaţi de sfinţenia familiei şi de motivele care v-au unit în faţa lui Dumnezeu şi nu daţi curs intrigilor mărunte, pentru că ceea ce Dumnezeu a unit omul nu trebuie să despartă.
- Stăpâniţi pământul prin naşterea de prunci, pe care să-i înfăţişaţi lui Dumnezeu ca dar, precum Ana pe Samuel, botezându-i în numele Preasfintei Treimi.
- Asiguraţi-le celor din familie cele necesare traiului, prin muncă cinstită, ca astfel să se poată dezvolta în mod armonios şi sănătos trupeşte şi sufleteşte.
- Acordaţi copiilor voştri timpul necesar, cu dragoste şi îndelungă răbdare, în vederea creşterii lor întru Domnul, şi vegheaţi-le neîncetat devenirea.
- Cultivaţi fidelitatea dintre voi în adevăr, înţelegere şi deplină sinceritate, singurele care vă garantează iubirea întemeiată pe credinţa voastră în Dumnezeu.
- Sfinţiţi-vă viaţa prin post, mărturisire şi rugăciune, prin Liturghie şi Euharistie, prin slujire şi fapte bune.
- Deschideţi uşa inimilor voastre şi primiţi-L pe Hristos Domnul, Care să vă dăruiască mântuirea casei, precum odinioară vameşului Zaheu din cetatea Ierihonului.
Printr-o rezoluţie din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei. În România, aceasta se cerebrează în fiecare an în duminica cea mai apropiată de 15 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.