Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la o dezbatere la Suceava, că, în ultimii ani, multe investiţii locale s-au realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), însă, în pofida beneficiilor certe, Programul a avut aproape întotdeauna o mare problemă de transparenţă, a împărţit ţara în două categorii - primari fericiţi şi primari nefericiţi - de multe ori pe criterii politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aş vrea să aduc în discuţie tema resurselor pe care le administraţi. Cu toţii aţi beneficiat atât de fonduri publice, cât şi de fonduri europene. Aţi construit sau refăcut spitale, dispensare, şcoli, drumuri. În ultimii ani, multe dintre aceste obiective s-au realizat printr-un instrument binecunoscut, aşa-numitul PNDL, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şi în ciuda beneficiilor certe, Programul a avut aproape întotdeauna o mare problemă de transparenţă, a împărţit ţara în două categorii: primari fericiţi şi primari nefericiţi, beneficiari ai Programului sau eliminaţi de pe lista Programului, de multe ori din criterii politice”, a afirmat Iohannis la o dezbatere au autorităţile locale din judeţul Suceava.

El a precizat că, după cum a fost informat, cei din sală sunt reprezentanţi ai partidelor care au fost şi la putere, şi în opoziţie, şi astfel bănuieşte că au fost ”ba printre cei fericiţi, ba printre cei mai puţin fericiţi”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În consecinţă, putem fi cu toţii de acord că este timpul să conştientizăm faptul că avem nevoie de politici coerente şi responsabile, care să transceadă culoarea politică, şi că s-a înţeles faptul că toate măsurile adoptate se răsfrâng, înainte de toate, asupra milioanelor de români”, a subliniat preşedintele.

În contextul discuţiei asupra resurselor, şeful statului s-a referit la infrastructura de transport, o gravă problemă a regiunii de Nord-Est şi, în particular, de la nivelul judeţului Suceava.

”După cum ştiţi şi dumneavoastră, Moldova se defineşte, în prezent, prin zero kilometri de autostradă, fapt ce ţine departe, în continuare, o serie de oportunităţi economice şi investiţii străine. Este o realitate tristă că regiunea de Nord-Est absoarbe doar circa 6% din totalul investiţiilor străine directe realizate în România. La fel ca multe dintre judeţele ţării, slaba infrastructură rutieră şi-a arătat efectele negative, care se resimt în toate sectoarele economice, inclusiv în planul exporturilor. De exemplu, exporturile regiunii de Nord-Est s-au situat în mod sistematic sub 5% din totalul exporturilor României”, a arătat Iohannis.

Klaus Iohannis şi-a exprimat aprecierea însă că Suceava, asemenea multor judeţe din regiune, are un potenţial de dezvoltare, dar a subliniat că absenţa infrastructurii este un impediment serios în dezvoltare, atragerea de investiţii, promovarea turismului şi a culturii.

”Dacă am fi avut un plan coerent şi nu întocmit doar pentru patru ani, contracte respectate şi termene de finalizare onorate, nu am fi ajuns acolo unde suntem astăzi. Cred că şi aici e nevoie de implicare. Dacă nu vă veţi cere dreptul legitim ca al doilea judeţ al ţării, probabil că guvernanţii vor uita în continuare de dumneavoastră”, le-a spus preşedintele participanţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.