Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că efectul măsurilor de la începutul lui octombrie îl reprezintă plafonarea vizibilă a numărului de cazuri de COVID-19, dar plafonarea la 10.000 de cazuri e ”mult prea sus”. Iohannis a remarcat că avem un număr prea mare de cazuri grave la ATI şi de decese, subliniind că măsurile în vigoare începând de luni îşi vor arăta efectele în 2-3 săptămâni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile şi începând de luni, din această săptămână e în vigoare un nou set de măsuri. Câteva observaţii legate de starea de alertă. Vă amintiţi că la mijlocul lunii octombrie Guvernul prelungise starea de alertă şi instituise un set măsuri. Avem un impact, o plafonare vizibilă la numărul de infectări noi. Asta e o veste bună şi ne arată că măsurile au efect. Pe de altă parte, vedem foarte clar că trebuie să avem răbdare”, a declarat preşedintele.
Iohannis a admis că plafonarea la 10.000 de cazuri e ”mult prea sus”.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Avem un număr prea mare de cazuri grave la ATI şi avem un număr mult prea mare de decese şi atunci a fost nevoie de un nou set de măsuri, care a intrat în vigoare de luni. Iarăşi vă cer respectarea măsurilor şi răbdare. Va trebui să aşteptăm 2, 3 săptămâni până noul set de măsuri va produce efectele dorite, limitarea numărului de infectări, a cazurilor grave şi sperăm o reducere a mortalităţii. Vă solicit tuturor – respectaţi noul set de măsuri! E nevoie de acest set de măsuri pentru sănătatea noastră, pentru a da o şansă medicilor să se ocupe de cazurile grave din spitale”, a conchis preşedintele.
Începând de luni, au intreat în vigoare restricţii referitoare la circulaţia pe timp de noapte, închiderea magazinelor la ora 21:00 şi la suspendarea activităţii pieţelor care funcţionează în spaţii închise.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.