Preşedintele Klaus Iohannis cere reexaminarea unei legi care modifică statutul personalului din cercetare-dezvoltare, care prevede vârsta de 65 de ani pentru pensionare atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, prin derogare de la Legea pensiilor, cerând introducerea unor dispoziţii prin care angajaţii să poată să se pensioneze anticipat, aşa cum se întâmplă şi în alte domenii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Legea trimisă la promulgare completează Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare şi a fost iniţiată de liderul deputaţilor minorităţilor, Varujan Pambuccian. Ea prevede introducerea unui nou aliniat, care stabileşte vârsta de 65 de ani pentru pensionare, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Dispoziţia face derogare de la Legea pensiilor, care prevede o vârsta de 65 de ani pentru bărbaţi şi o vârstă de 63 de ani pentru femei în cazul pensionării.

Iohannis cere introducerea în această lege a unor dispoziţii care să permită pensionarea înainte de vârstă, la fel cum se întâmplă şi în cazul altor categorii profesionale a căror vârstă de pensionare a fost echilibrată.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Deşi vârsta de pensionare este stabilită la 65 de ani indiferent de sex şi pentru alte categorii profesionale, acestea au posibilitatea de a se pensiona mai înainte de împlinirea acestei vârste, la cerere, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice", se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele dă ca exemplu medicii, medicii dentişti şi farmaciştii, care, tot prin derogare de la Legea pensiilor, se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex, dar au posibilitatea de a se pensiona anticipat, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Legea pensiilor.

"Ca regulă generală, personalul didactic beneficiază de pensie în condiţiile prevăzute de legislaţia de asigurări sociale şi pensii care reglementează sistemul public de pensii, chiar dacă personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, în anumite condiţii, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere", se mai arată în cerere, ca titlu de exemplu.

Alte cazuri particulare sunt cele ale cadrelor militare, ale poliţiştilor şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

"Toate aceste situaţii prevăd în mod expres posibilitatea recurgerii la regula eşalonării atât a vârstei standard de pensionare cât şi a stagiilor de cotizare, intenţia fiind aceea a stabilirii unui regim juridic mai favorabil. În concluzie, în condiţiile în care legea transmisă la promulgare nu prevede pentru personalul de cercetare-dezvoltare posibilitatea de a se pensiona mai înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani, la cerere, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nu se poate susţine că soluţia legislativă este de natură să le confere acestora un regim mai favorabil, ci dimpotrivă", se arată în cererea de reexaminare.

Legea, în forma adoptată de Parlament, prevede o singură astfel de dispoziţie, care permite femeilor să se pensioneze la vârsta de 63 de ani, aşa cum este stipular în Legea pensiilor, fără penalităţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.