Intervenţiile chirurgicale programate, miercuri, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi au fost sistate, iar pacienţii care ar fi trebuit consultaţi au fost trimişi acasă. Conducerea unităţii anunţă că blocul operator, Secţia ATI, dar şi mai multe saloane au fost afectate de incendiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit conducerii spitalului, blocul operator, secţia ATI, dar şi mai multe saloane au fost afectate, astfel că operaţiile au fost sistate. Totodată, pacienţii programaţi pentru miercuri la investigaţii medicale au fost trimişi acasă.

Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi nu a putut preciza nivelul pagubelor materiale, dar primele estimări arată că acestea sunt importante.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Surse din cadrul unităţii medicale susţin că evacuarea pacienţilor s-a făcut rapid şi că ''a fost evitată o catastrofă'', în condiţiile în care o parte dintre bolnavi sunt imobilizaţi la pat.

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri la Institutul de boli cardiovasculare Iaşi, iniţial au fost evacuaţi 18 pacienţi situaţi la etajele superioare ale clădirii, ulterior fiind evacuaţi şi pacienţii de la etajele inferioare. Incendiul a fost stins după şase ore de intervenţie. Reprezentanţii ISU au anunţat, miercuri, că Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a fost sancţionat cu avertisment în cursul anului 2017 întrucât nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.