Pompierii au intervenit pentru a îndepărta zăpoare formate pe pâraie şi râuri din judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, precum şi pentru îndepărtarea unor copaci şi elemente de construcţie căzuţi din cauza vântului, în Teleorman şi Olt. Totodată, angajaţii MAI sunt mobilizaţi pentru a interveni în caz de nevoie în cele 11 judeţe unde sunt în vigoare coduri portocaliu şi galben de inundaţii.
Efectivele MAI au fost mobilizate să intervină în situaţiile de risc cauzate de fenomenele hidrologice periculoase în cele 11 judeţe vizate de Cod portocaliu şi galben de inundaţii, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de Cod portocaliu valabilă până în miercuri, la ora 6.00, pentru unele bazine hidrografice din judeţele Bihor, Cluj şi Alba. De asemenea, hidrologii au anunţat şi un Cod galben, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Timiş şi Caraş-Severin, valabil până miercuri, la ora 12.00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest interval, hidrologii anunţă că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pârâie şi viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.
Angajaţii MAI au intervenit, luni, în localităţile afectate, pentru limitarea efectelor produse de inundaţii. Astfel, pompierii au acţionat pentru îndepărtarea unor zăpoare formate pe pârâul Vale (judeţul Harghita), care a afectat două podeţe şi două curţi, pe râul Rebra din Bistriţa-Năsăud şi pe râul Beliş (judeţul Cluj) ,unde au fost inundate 8 case, două anexe, două podeţe şi 10 hectare de fâneaţă. De asemenea, au acţionat în sprijinul populaţiei pentru îndepărtarea apei din gospodării (locuinţe, beciuri) în zonele inundate.
Totodată, salvatorii ISU au intervenit pentru degajarea copacilor căzuţi pe carosabil în judeţele Olt şi Teleorman şi în municipiul Alexandria, pentru degajarea elementelor de construcţie ale acoperişurilor smulse de vânt.
Marţi dimineaţă, în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic au fost suspendate temporar manevrele în porturile Constanţa de Sud şi Midia.
Potrivit MAI, în judeţele Hunedoara şi Alba au fost activate grupele operaţionale ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă pentru a monitoriza permanent situaţiile din teren, până la această oră nefiind înregistrate situaţii de risc.
În judeţul Bistriţa-Năsăud circulaţia rutieră a fost temporar îngreunată pe DJ 172 deoarece râul Zagra a ieşit din matcă şi a inundat şoseaua.
De asemenea, Poliţia Rutieră recomandă şoferilor să se intereseze de starea drumului de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă înainte de plecare şi să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, poliţişti şi jandarmi – sunt pregătite să intervină rapid în teren, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă cu efecte negative asupra comunităţilor, precizează MAI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.