Colecta de sânge a scăzut la nivel naţional cu o treime, atingând astfel pragul critic, iar situaţia cea mai gravă este în Bucureşti, unde s-a recurs cerut sprijinul altor centre de transfuzie, a declarat, luni, pentru News.ro, directorul Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională, dr. Luminiţa Rusen, care face apel către români să meargă să doneze sânge.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Atunci când colecta scade cu o treime, spunem că s-a atins pragul critic. Acum suntem în această situaţie la nivel naţional. Dar, în Bucureşti s-a trecut deja sub pragul critic, aşa să s-a cerut ajutorul centrelor de transfuzie din ţară. Este o situaţie care se repetă în perioada concediilor, când şi donatorii fideli sunt plecaţi în vacanţă", a explicat directorul Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională, Luminiţa Rusen.

Conform acesteia, probleme cu sângele şi cu produsele sanguine sunt în marile centre universitare, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, unde se fac intervenţii chirurgicale complicate, respectiv transplanturi care necesită cantităţi mari din aceste produse. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Avem o colectă medie de aproximativ 1.500 de pungi, pe zi. Acum, colecta a scăzut cu o treime, iar în Bucureşti şi mai mult. De aceea, facem apel la bucureşteni, dar nu numai la ei, ci şi la orice persoană care poate dona în aceste zile, pentru că, din nefericire, accidentele rutiere sunt tot mai numeroase, iar nevoia de sânge este sporită. Ştim că este caniculă, că este vacanţă. Îi rugăm pe cei care sunt în oraş să vină şi să doneze sânge", a mai spus directorul Institutul  Naţional de Hematologie Transfuzională.

Potrivit lui Rusen, campaniile de donare de sânge trebuie să fie susţinute, iar de aceea este nevoie de creşterea numărului de donatori fidelizaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.