Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu, Lucian Radu, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că anunţa diverse firme despre controalele pe care inspectorii din subordinarea sa urmau să le facă, iar anchetatorii au mai stabilit că în unele situaţii firmele erau avertizate prin soţia acestuia, care avea contracte încheiate cu societăţile respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
DNA a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba-Iulia au început urmărirea penală şi au luat măsura controlului judiciar faţă de Lucian Radu, inspector şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (7 infracţiuni, din care două în formă continuată), trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, în acelaşi dosar, mai sunt cercetate, în stare de libertate, soţia inspectorului şef adjunct de la ITM, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi o persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
”În perioada aprilie-iulie 2024, inculpatul Radu Lucian în calitatea menţionată anterior, ar fi dezvăluit directorilor unor societăţi comerciale şi şefilor unor instituţii publice de pe raza judeţului Sibiu despre verificările pe care urmau să le desfăşoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale şi de a dispune măsuri împotriva acestora.
În unele dintre situaţii, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunţat pe reprezentanţii societăţilor comerciale prin intermediul soţiei sale care, prin firma pe care o deţinea, avea încheiate cu aceştia contracte de prestări servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale societăţilor dar şi consolidarea relaţiilor comerciale dintre aceste societăţi şi firma administrată de soţia sa”, au transmis procurorii DNA. 
Ei au aăugat că în cazul instituţiilor publice, Lucian Radu ar fi urmărit prin aceste demersuri încheierea unor contracte de prestări servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (S.S.M.) pentru societatea administrată de soţia sa.
”La data de 09 mai 2024, în contextul efectuării unui control de către inspectorii ITM Sibiu la o societate comercială având ca obiect de activitate service auto, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă aceştia astfel încât societatea respectivă să primească o amendă redusă la jumătate, în condiţiile în care amenda ar fi trebuit să fie în cuantum de 40.000 de lei”, a mai precizat sursa citată.
Anchetatorii au menţionat că la data de 05 iunie 2024, Lucian Radu ar fi intervenit pe lângă un inspector ITM Sibiu impunându-i acestuia să întrerupă controlul pe care îl efectua la societate comercială cu care soţia sa se afla în relaţii contractuale şi să nu aplice o sancţiune contravenţională respectivei societăţi, pentru a nu periclita contractul de prestări servicii dintre cele două societăţi.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Lucian Radu trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia de inspector şef adjunct al ITM Sibiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.