Meteorologii au emis o informare de caniculă, anunţând temperaturi de 34 – 37 de grade în cea mai mare parte a ţării, în zilele de luni şi marţi. Disconfortul va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. ”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe parcursul zilei de luni, 01 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiază în Moldova, în zonele de câmpie din Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, în sud-vestul şi centrul Transilvaniei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, au anunţat luni, meteorologii.

Potrivit acestora, marţi, 02 iulie, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade.  

De asemenea, meteorologii anunţă că instabilitatea atmosferică se va accentua începând din după-amiaza zilei de marţi, 02 iulie, la început în regiunile nordice, iar apoi (miercuri 3 iulie şi joi 4 iulie) şi în restul teritoriului, iar vremea se va răcori.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.