Infanteriştii marini participă, în această săptămână, la un exerciţiu multinaţional în Bulgaria, alături de militari din alte şapte state, urmând să execute exerciţii tactice cu trageri de luptă, misiuni de patrulare, dar şi exerciţii de evacuare medicală.
Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale Române, un pluton de la Batalionul 307 Infanterie Marină participă, în perioada 11 - 17 iulie, la Exerciţiul multinaţional Platinum Lion 16.4, care se desfăşoară la Centrul de Instruire din Novo Selo din Bulgaria.
În cadrul acestui exerciţiu, plutonul, comandat de Ciprian Tit, va executa exerciţii tactice cu trageri de luptă, exerciţii de luptă în localitate, misiuni de patrulare într-o zonă de operaţii şi exerciţii de evacuare medicală împreună cu militari din Bulgaria, Canada, Marea Britanie, Republica Moldova, SUA, Serbia şi Ucraina.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În timpul instrucţiei, plutonul românesc este integrat într-o companie multinaţională de infanterie, iar scenariul exerciţiului se bazează pe o acţiuni tipice unui teatru de operaţii terestru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.