Municipiul Bucureşti a ajuns vineri la o incidenţă cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID-19 de peste 7,5 la mie. până vineri. Restricţii propuse deja de CNSU, inclusiv carantina de noapte, vor fi validate în Guvern, dar urmează şi o şedinţă a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.
Autorităţile au anunţat,vinerică rata de infectare în Bucureşti a ajuns la 7,68 la mie, după ce joi a fost de 6,64 la mie.
Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă urmează să se reunească pentru a decide noi măsuri.
La această oră este în desfăşurare o şedinţă a CMBSU pe tema aprobării scenariilor de funcţionare pentru unele unităţi de învăţământ din Municipiul Bucureşti. iar o altă şedinţă va avea loc in cursul serii, după publicarea in Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind măsuril care se aplică în cazul unei incidenţe a cazurilor de COVID de spre 6 la mie.
CNSU a decis joi seară, desăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică a elevilor indiferent de rata de infectare, cu criterii clare pentru suspendarea orelor în funcţie de numărul de cazuri şi cu teste rapide de salivă, pentru monitorizarea situaţiei epidemiologice. În cazul unei incidenţe a cazurilor de COVID-19 de peste 6 la mie, magazinele se închid la 22.00, iar nunţile şi botezurile au limită de participanţi cu condiţia vaccinării sau să fi trecut prin boală, neexistând opţiunea testării. Aceeaşi situaţie este şi în cazul restaurantelor. Masca devine obligatorie în spaţiile publice închise şi deschise, a decis CNSU.
Conform CNSU, se instituie carantină de noapte pe tot parcursul săptămânii între 20:00 şi 5:00, iar magazinele se închid la ora 22:00.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.