Ministerul Educaţiei organizează, în perioada 4-7 martie, simularea examenului de bacalaureat. Prima probă va fi susţinută luni, respectiv cea de Limba română. Peste 146.000 de elevi vor susţine probele scrise în 1.320 de unităţi din întreaga ţară, iar rezultatele vor fi anunţate în 15 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Simularea examenelor naţionale din anul şcolar 2023 - 2024, organizată la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, continuă în săptămâna  4 - 7 martie, cu probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat (pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă)”, anunţă Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că simularea se va organiza în peste 1.320 de unităţi de învăţământ şi va implica participarea - estimată - a peste 146.000 de elevi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probe este de 3 ore din momentul distribuirii subiectelor fiecărui elev.

Probele scrise implică următoarele discipline: limba şi literatura română - proba E) a), limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale) - proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie - probele E) c) şi E) d).

”Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţie la simularea probelor Evaluării Naţionale pentru clasele a VIII-a”, a mai transmis ministerul.

Instituţia precizează că rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.

Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis, duminică, un mesaj de încurajare pentru elevi. 

”Cei mai mari dintre elevii noştri încep, de mâine, probele scrise ale simulării examenului naţional de bacalaureat. Succes, dragii mei! Am încredere că veţi folosi acest moment pentru a vă familiariza cu atmosfera examenului din vară, precum şi pentru a vă îmbunătăţi rezultatele”, a scris, pe Facebook, Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a precizat că generalizarea evaluării digitalizate continuă cu probele scrise ale simulării examenului de bacalaureat. 

”După încheierea evaluării acestor probe, vom folosi feedbackul colegilor noştri din teritoriu pentru a optimiza platforma de evaluare, înaintea examenelor naţionale”, a mai transmis Deca.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.