Pompierii au reuşit să stingă, joi seară, incendiul de la groapa de gunoi a Clujului, după o intervenţie care a durat aproape 24 de ore, echipele retrăgându-se după stingerea tuturor focarelor. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de specialişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, incendiul izbucnit la groapa de gunoi a fost stins joi seară, pompierii retrăgându-se după stingerea ultimelor focare.

Incendiul a afectat o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi, iar intervenţia a durat aproape 24 de ore. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deocamdată, cauza izbucnirii focului nu este cunoscută, pompierii urmând să o stabilească în zilele următoare.

Un puternic incendiu a izbucnit miercuri seară la groapa de gunoi a Clujului, de la Pata Rât, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.

Majoritatea focarelor au fost stinse până joi dimineaţă, dar intervenţia a fost dificilă, întrucât alimentarea cu apă a maşinilor de intervenţie s-a făcut cu dificultate, din cauză că hidranţii nu au avut presiune.

Depozitul de deşeuri de la Pata Rât, judeţul Cluj, care arde de peste douăzeci de ore, are autorizaţie de mediu valabilă, au anunţat, joi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. Potrivit acestora, în 2017, s-au efectuat cinci controale la depozitul respectiv, fiind aplicate două amenzi în valoare de 35.000 de lei. Şeful Gărzii de Mediu Cluj a fost înlocuit din funcţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.