Un nou scandal a avut loc, miercuri după amiază, în trafic, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. O femeie a sunat la 112 reclamând că soţul său, aflat la volan, a fost ameninţat cu un cuţit de şoferul altei maşini, în urma unei neînţelegeri în trafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Prahova, apelul a fost primit în jurul orei 13:00, femeia reclamând că a fost implicată într-un conflict în trafic, pe raza staţiunii Buşteni de pe Valea Prahovei.

„Poliţiştii au demarat, de îndată, activităţi pentru identificarea şi depistarea celor două autoturisme implicate, procedând la oprirea regulamentară a acestora, pe raza oraşului. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînţelegeri în trafic, unul dintre conducătorii auto implicaţi s-a deplasat la celalalt autoturism şi ar fi adresat injurii şi ameninţări bărbatului aflat la volan, având asupra sa un obiect tăietor-înţepător”, informează oficialii IPJ Prahova.

Surse din poliţie au declarat că unul dintre şoferi l-a ameninţat pe celălalt cu un cuţit. Toţi cei implicaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru a fi audiaţi în cadrul unui dosar în care se fac cercetări pentru infracţiunea de ameninţare.

Este al treilea dosar deschis de poliţişti în urma unor scandaluri în trafic în zona localităţilor de pe Valea Prahovei. În a doua zi a anului o bătaie între şoferi în staţiunea Buşteni a fost filmat de un alt participant la trafic, cu o cameră de bord. O zi mai târziu, mai multe persoane s-au bătut pe DN 1, în zona Comarnic, din cauza unui şofer care a depăşit coloana de maşini. Printre cei implicaţi se afla, conform imaginilor filmate de un martor, o femeie cu un copil în braţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.