Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a declarat luni despre cazurile de curse aeriene anulate în ultimul moment, că dacă este vorba zboruri anulate de către companii ce nu îşi desfăşoară activitatea comercială pe teritoriul României, Autoritatea din păcate este legată de mâini şi picioare şi nu au altă cale decât notificarea prin Centrul European al consumatorilor. El a precizat că încă de anul trect, într-o discuţie cu Comisia Europeană şi cu comisarul european pe justiţie şi protecţia consumatorului a arătat că este nevoie de o structură operativă europeană.
”Dacă vorbim de zboruri anulate de către companii ce nu îşi desfăşoară activitatea comercială pe teritoriul României, cu siguranţă Autoritatea noastră din păcate ete legată de mâini şi picioare, nu avem altă cale decât notificarea prin Centrul European al consumatorilor al acestor situaţii”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
El a arătat că au un act normativ în Parlament şi speră să fie la dispoziţie în toamna acestui an, prin care operatorii vor trebui să aibă un reprezentant legal, pentru că în multe situaţii nu au niciun interlocutor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Sâmbătă am reuşit să identific un reprezentant al celor de la Wizz Air, legat de cursa de la Lisabona, care se anulase, am smuls promisiunea că consumatorii români vor primi banii”, a precizat preşedintele ANPC.
El a explicat că, dacă era vorba de companie românească, ar fi putut lua în primul rând măsuri, fie de încetare a practicii dacă se devedea că este una înţelătoare, sau o măsură mai dură de suspendare a activităţii. pentru o perioadă mai lungă de timp.
”Încă de anul trect, într-o discuţie cu Comisia Europeană şi cu comisarul european pe justiţie şi protecţia consumatorului am arătat că este nevoie de o structură operativă europeană, alta decât în mod graţios să comunicăm de la unul la altul hârtii. Cred că regulamentele europene ar trebui adaptate vremurilor pe care le trăim, din păcate din ce în ce mai puţini piloţi, din ce în ce mai puţin personal navigant, fac ca lucrurile să se complice din ce în ce mai mult”, a menţionat Horia Constantinescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.