Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, strategia militară a României – Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări.
Documentul reflectă orientările în domeniul securităţii şi apărării ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, luând în considerare riscurile şi ameninţările de natură militară la adresa României, misiunile Armatei şi obiectivele militare naţionale prevăzute în Carta albă a apărării.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Realizarea obiectivelor Strategiei militare pentru perioada 2021 – 2024 asigură îndeplinirea misiunii fundamentale a Armatei României - garantarea integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi a independenţei naţionale, în baza unei capacităţi reale de descurajare şi de proiecţie a forţei, integrată flexibil în structurile Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene”, arată un comunicat de presă al MApN.
Totodată, Strategia militară stabileşte priorităţile în dezvoltarea capabilităţilor de apărare ale Armatei, continuând liniile de acţiune ale strategiilor anterioare, în mod corelat cu garanţiile de securitate ce decurg din dubla apartenenţă a Românei la NATO şi UE, precum şi din parteneriatele strategice cu alte state.
Pentru continuarea programelor de înzestrare esenţiale şi planurilor de transformare ale structurii de forţe, Strategia militară prezintă conceptele operaţionale aplicate pentru finalizarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă (Programul Armata 2026), ca primă etapă în derularea Programului Armata 2040.
În acest context, alocarea pentru Ministerul Apărării Naţionale a minimum 2% din Produsul Intern Brut, din care minimum 20% pentru înzestrare şi modernizare, respectiv 2% pentru cercetare, dezvoltare şi inovare, va asigura continuarea procesului de transformare şi modernizare a Armatei României, precum şi îndeplinirea obiectivelor planificate, în concordanţă cu misiunile, responsabilităţile şi angajamentele asumate România în cadrul organizaţiilor internaţionale, mai indică sursa citată.
Concomitent, noua strategie subliniază necesitatea inovării, adaptării şi implementării unor obiective realizabile, destinate configurării structurii de comandă şi a structurii de forţe, creşterii capacităţii de reacţie a unităţilor, digitalizării şi utilizării noilor tehnologii, modernizării sistemului de învăţământ şi al celui medico-militar, precum şi adaptării cadrului juridic necesar îndeplinirii misiunilor la pace, criză şi război.
Strategia militară a României a fost elaborată de Statul Major al Apărării în baza prevederilor Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării, corespunzător cerinţelor Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024 şi ale Cartei albe a apărării.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.