Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, vineri, că 417 localităţi au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie, 60 fiind municipii şi oraşe. Capitala şi 11 dintre municipiile reşedinţă de judeţ au peste 3 cazuri la mia de locuitori. O localitate din judeţul Cluj-Napoca are cea mai mare incidenţă din ţară, respectiv 12,08 la mie.
Potrivit GCS, 60 de municipii şi oraşe din întreaga ţară au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3. De pe această listă, oraşul Slănic din judeţul Prahova are cea mai mare rată de infectare, respectiv 6,37 la mie.
Se află pe listă Capitala, cu 3,77 la mie, dar şi 11 dintre municipiile reşedinţă de judeţ. Cea mai mare rată de infectare dintre reşedinţele de judeţ o are Timişoara, 5,35 la mie.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, GCS anunţă că mai sunt în scenariul roşu alte 357 de localităţi. Cea mai mare rată de infectare la 14 zile este în localitatea Cătina din judeţul Cluj, unde, la o populaţie de 1.655 de persoane s-au înregistrat 20 de cazuri de infectare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.