Un focar de gripă aviară a fost confirmat la o fermă cu 180.000 de păsări din judeţul Mureş, toate urmând a fi sacrificate. ANSVSA a dispus mai multe măsuri de protecţie, inclusiv controale la toate fermele de păsări din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului gripei aviare, serotipul H5N8, la păsările dintr-o exploataţie comercială, cu un efectiv de 180.000 de capete, din localitatea Ungheni, judeţul Mureş, în seara zilei de 6 mai 2021. Imediat, la nivel central s-a activat Unitatea Operaţională Centrală condusă de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dr. Robert Viorel Chioveanu şi la nivel local a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Mureş, care  a adoptat Programul de Măsuri pentru combaterea şi stingerea focarului de gripă aviară”, a transmis, vineri, ANSVSA.

Sursa citată a precizat că La nivelul exploataţiei infectate au fost impuse restricţii de mişcare a păsărilor, personalului, mijloacelor de transport şi furajelor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”A fost demarată eutanasierea păsărilor existente în focar, iar cadavrele vor fi ecarisate prin incinerare, împreună cu resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie. După îndepărtarea cadavrelor şi a deşeurilor înreaga suprafaţă a fermei precum  utilajele şi mijloacele de transport vor fi dezinfectate”, a mai transmis ANSVSA.

În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km unde s-au luat măsuri de restricţie severe de circulaţie a persoanelor, a animalelor şi a mijloacelor de transpor şi se aplică următoarele:

-        Recensămantul tuturor exploataţiilor cu păsări, inspectarea de către medicii veterinari a tuturor exploataţiilor cu păsări;

-        Interdicţia de mişcare a păsărilor, ouălor în zonele de protecţie;

-        Restricţionarea mişcării persoanelor între exploataţii;

-        Respectarea normelor minime de biosecuritate şi asigurarea dezinfecţiei persoanelor, mijloacelor de transport;

-        Anunţarea medicilor veterinari despre orice cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări şi afluirea căt mai rapidă către laborator a probelor;

-        Evitarea contactului cu păsările sălbatice moarte;

-        Informarea locuitorilor cu privire la pericolul apariţiei şi răspandirii virusului gripei aviare;

-        Separarea în cadrul gospodăriei în măsura posibilităţilor a raţelor şi găştelor de celelalte păsări domestice;

-        Interzicerea creşterea păsărilor în aer liber, acestea fiind închise obligatoriu în spaţii special amenajate.

”La nivelul exploataţiilor comerciale de păsări de pe întreg teritoriul României se vor face controale privind respectarea măsurilor de biosecuritate şi aplicarea de măsuri de biosecuritate suplimentare. În zonele cu restricţii, măsurile vor fi menţinute minim treizeci de zile. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare în vederea stabilirii sursei de infecţie şi a trasabilităţii păsărilor”, a mai transmis ANSVSA.

Serviciile sanitare veterinare împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Mureş, au restricţionat drumurile de acces către explotaţia afectată.

De asemenea, împreună cu Poliţia Rutieră vor fi intensificate controalele în trafic, în vecinătatea Punctelor de Trecere a Frontierei de stat, pe rutele comerciale prin care se realizează schimburile intracomunitare cu păsări vii, carne de pasare, ouă de consum şi de incubaţie între România şi Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi alte state membre în care evoluează gripa aviară. 

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a notificat toate structurile abilitate de la nivel naţional şi structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE), despre confirmarea acestui focar de gripă aviară pe teritoriul României.

În prezent, se înregistrează a creştere explozivă a focarelor de gripă aviară în Europa, boala evoluând în: Ungaria, Bulgaria, Cehia, Germania, Franţa, Polonia, Danemarca, Slovacia, Belgia şi Suedia.

”În contextul epidemiologic al evoluţiei gripei aviare în Europa, se impune supravegherea şi monitorizarea păsărilor domestice, dar şi a celor sălbatice care reprezintă, conform legislaţiei şi a studiilor  de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar. În acest sens, ANSVSA se află într-o colaborare permanentă cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România şi alte asociaţii de profil. ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalităţile la păsări şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre”, a mai transmis instituţia.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.