Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a verificat stadiul lucrărilor pe Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1), că progresul fizic este de 79%, adică unul ”bun”. El a adăugat că lucrările sunt cel mai avansate pe primii 16 kilometri, pe care circulaţia ar putea fi deschisă anul acesta.
”Progres bun pe Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1). Am verificat astăzi activitatea pe şantierul acestei secţiuni, unde constructorul italian a ajuns la un progres fizic de 79%. Din toţi cei 30,35 km ai acestei secţiuni, cuprinse între Piteşti şi Curtea de Argeş, cele mai avansate lucrări sunt pe primii 16 km (între Nodul Băiculeşti şi Nodul Bascov), pe care circulaţia ar putea fi deschisă anul acesta”, a arătat Grindeanu, vineri, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor pe întreaga secţiune este 2025.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor Irinel Ionel Scriosteanu anunţa, în luna mai, că progresul fizic al celor 32 de kilometri de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti era de peste 67 la sută şi că la finalul anului s-ar putea circula în zonă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.