Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat joi că funcţionarea în subcapacitate a Portului Constanţa e datorată în primul rând lipsei modernizării infrastructurii feroviare. El a arătat că au preferat să cheltuie veniturile proprii decât să acceseze fonduri europene, iar lucrul acesta nu îl mai acceptă. Ministrul a mai anunţat că astăzi se face recepţia pe primele 19 linii pe care au intrat în primăvară să le reabiliteze, în Portul Constanţa, iar în prima jumătate a lunii noiembrie se va face recepţia şi pe celelalte 16 linii.
”Această subfuncţionare, sau funcţionarea în subcapacitate a Portului e datorată în primul rând lipsei modernizării infrastructurii feroviare din port. Portul Constanţa a fost gândit în primul rând să se dezvolte prin partea feroviară, în acest moment am ajuns aproape de sută la sută pe capacitatea rutieră a Portului Constanţa”, a afirmat ministrul, precizând că proiecte de dezvoltare sunt necesare şi pe acea zonă.
El a arătat astăzi se face recepţia pe primele 19 linii pe care au intrat în primăvară să le reabiliteze, în Portul Constanţa. ”19 din 35 de linii. În prima jumătate a lunii noiembrie se va face recepţia şi pe celelalte 16 linii, dar nu e destul. Undeva, în primăvară, vă spuneam că am găsit în Portul Constanţa 98 de linii nefolosite, vagoanele acelea celebre lăsate pe linii, cu vegetaţia crescută pe ele de 20 de ani. Iată că primele 35 pe care le-am atribuit în procedură de urgenţă le recepţionăm, unele astăzi, altele în două săptămâni”, a mai afirmat Grindeanu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ministrul Transporturilor a menţionat că nici acest lucru nu e de ajuns.
”Noi considerăm că pe viitorul exerciţiu bugetar, pe programul operaţional de Transporturi, trebuie să folosim şi mai mult portul Constanţa, devenind principalul port la Marea Neagră. Şi atunci, acel miliard, sau peste un miliard de euro trebuie folosit pentru a creşte această capacitate”, a afirmat el.
Grindeanu a mai spus că speră ca Portul să stea mai bine la accesarea de fonduri europene, pentru că nu au stat bine în anii trecuţi, ”şi au preferat să cheltuie veniturile proprii pe care le făceau decât să acceseze fonduri europene”.
”Lucrul acesta nu îl mai accept, având în vedere că putem să accesăm fonduri europene”, a arătat ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.