Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că Guvernul a aprobat Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră 2022-2030, jalon din PNRR îndeplinit cu o lună mai devreme faţă de termenul asumat, însemnând că vor fi alocate 617 milioane de euro în următorii 7 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„617 milioane de euro vor fi alocate pentru siguranţa rutieră în următorii 7 ani! Am aprobat, în şedinţa de Guvern, Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră (2022-2030), jalon din PNRR îndeplinit cu o lună mai devreme faţă de termenul asumat. Prin această Strategie, dorim să reducem cu 50% numărul de decese şi de răniri grave cauzate de accidentele rutiere. Finanţarea măsurilor va fi asigurată prin PNRR şi POT şi se va ridica la o valoare totală de 617,6 milioane de euro. Suma prin PNRR este de 219 milioane euro”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri pe Facebook.
 
El a prezentat şi proiectele majore incluse in Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră:
 
„- Separarea căilor de trafic auto şi pietonal prin denivelarea acestora: 447,5 milioane de euro;
 
- Măsuri de siguranţă pasivă (parapete rutier din beton, montarea parapetelor marginale cu cabluri pe DN 7C- Transfăgărăşan, DN 67 C – Transalpina, şi alte sectoare de drumuri montane): 61,8 milioane de euro;
 
- Semnalizare, marcaje şi amenajări rutiere: 50,45 milioane de euro;
 
- Digitalizarea elementelor de siguranţa circulaţiei (Sistem de Management al Semnalizării Rutiere, Verticale, Orizontale şi a Elementelor Pasive de Siguranţă Rutieră, soft, dispozitive IT, achiziţionarea a 1000 limitatoare de viteză, 300 radare mobile şi 500 camere video conectate într-un sistem integrat): 47,6 milioane de euro;
 
- Iluminat pe timp de noapte şi dispoztive luminoase şi reflectorizante: 10,2 milioane de euro”, a arătat Grindeanu.
 
Ministrul Transporturilor a mai spus că  Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră pentru perioada 2022-2030 abordează siguranţa rutieră într-un mod integrat şi multidisciplinar.
 
„- introducerea unui sistem de management al vitezei, concomitent cu reglementarea unor sancţiuni mai aspre pentru încălcarea legii;
 
- intensificarea programelor de educaţie şi formare continuă, formală şi informală;
 
- alinierea la standardele tehnice şi la normele specifice prevăzute pentru siguranţa vehiculelor care funcţionează cu hidrogen, precum şi pentru vehiculele conectate şi autonome, inclusiv pregătirea infrastructurii rutiere pentru circulaţia acestor vehicule;
 
- eficientizarea sistemului naţional de intervenţii în caz de urgenţă prin îmbunătăţirea mijloacelor tehnice de intervenţie la evenimentele rutiere
 
- măsuri pentru utilizarea drumurilor în condiţii de siguranţă, inclusiv prin reducerea limitelor de viteză în anumite zone sau pe anumite drumuri, în funcţie de datele privind accidentele, analiza riscurilor şi de cele mai bune practici de la nivelul Uniuni Europene, precum şi revizuirea normelor de circulaţie, inclusiv asigurarea priorităţii pentru utilizatorii vulnerabili;
 
- inspecţii şi verificări sporite în materie de siguranţă rutieră;
 
- campanii de informare şi conştientizare destinate publicului general”, a mai explicat Grindeanu. 

 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.