Primarul Capitalei a declarat vineri, după mai multe ore de discuţii la sediul STB pe tema grevei angajaţilor, că i-a convocat la ora 12:00 la Primărie pe şefii de autobaze. De asemenea, el a cerut PSD să se pronunţe în legătură cu greva, având în vedere că este iniţiată de un consilier general PSD, respectiv liderul de sindicat Vasile Petrariu. El s-a declarat surprins de continuarea grevei în pofida unei decizii de suspendare emisă de către instanţă, considerând atitudinea angajaţilor STB ca fiind iraţională.
Vreau să le trimit prin ei angajaţilor STB hotărârea de a merge înainte cu aplicarea legii. şi să îneleg care sunt acele probleme care pot fi rezolvate.
”Cer PSD să se pronunţe, pentru că avem o grevă care paralizează Bucureştiul, organizată de un consilier general PSD. Fie susţine această manifestaţie, fie retrage sprijinul politic domnului Petrariu, care a organizat această grevă”, a declarat primarul Capitalei.
Nicuşor Dan a spus că de dimineaţă a discutat la sediul STB cu conducerea instituţiei, în care a trecut în revistă istoria dialogului pe care l-au avut cu sindicatul şi paşii de urmat, STB urmând să comunice ce va face în continuare.
Întrebat despre opţiunea ca maşinile STB să fie conduse de şoferi din madrul MAI, primarul Capitalei a afirmat că speră ca această situaţie să nu treneze prea mult, pentru că suntem într-un stat de drept, avem o hotărâre judecătorească şi ea trebuie aplicată.
Primarul Capitalei a spus că va avea o nouă întâlnire la ora 12.00, care ”nu este în niciun fel o negociere, ci o informare din partea lui, către activul STB, că nu ne jucăm cu chestiunea asta, şi o informare din partea lor privind eventuale probleme care există în STB.
”Întâlnirea de la 12.00 nu schimbă cu nimic starea de fapt”, a adăugat el.
Nicuşor Dan a precizat, despre o posibilă prelungire a protestului şi în week-end, că la această întrebare trebuie să răspundă consilierul PSD Vasile Petrariu.
Întrebat dacă se putea evita acest moment, Nicuşor Dan a spus că ”acest moment şi toată situaţia pe care o avem este o atitudine total iresponsabilă, generată din ambiţia unui lider sindical”.
”Am spus, avem o societate care a fost ani de zile în criză de bani, ani de zile nu s-a făcut mentenanţă, binenţeles că sunt probleme în STB, dar pentru a rezolva problemele acestea există un cadrul legal, există nişte paşi de dialog, există o obligaţie legală de a asigura o treime din serviciul tău public. Nu putem să suspendăm din cauza unor ambiţii”, a afirmat Nicuşor Dan, adăugând că angajaţii au spus, în urmă cu o zi, că vor să îl dea jos pe directorul general, fără să spună de ce.
”Suntem totuşi oameni serioşi, de noi depinde viaţa şi activitatea bucureştenilor. Nu poţi să facă din ambiţie personală. Că nu a manageriat, că nu a făcut bugetul, astea sunt argumente reale, dar dacă îşi spui o ambiţie, hai să dăm jos directorul general, nu cred că ...”, a mai spus primarul.
Primarul a menţionat că ceea ce pot face sunt ”gesturi şi acţiuni raţionale, în care să explice din nou şi din nou situaţia în care ne găsim”.
”Nu pot eu să răspund pentru un gest iraţional. În acest moment, acţiunea în curs de desfăşurare este un gest absolut iraţional care are nişte autori care sunt responsabili pentru paralizia Bucureştiului”, a afirmat Nicuşor Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.