Sindicaliştii din administraţiile fiscale din ţară organizează, marţi, între orele 8.00 şi 10.00, o grevă de avertisment, în timp ce în faţa Ministerului Finanţelor este programat un miting de protest. Angajaţii sunt nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare. Ministrul Finanţelor anunţa luni seară, după discuţii cu reprezentanţi ai sindicatelor, că unii sindicalişti au anunţat că amână acţiunile de protest. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea” a organizat însă proteste, conform programului deja anunţat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”, afiliată la Blocul Naţional Sindical, a organizat, marţi, o grevă de avertisment la nivel naţional, între orele 08.00 şi 10.00.

Totodată, începând cu ora 9.00 este programat un miting de protest în faţa Ministerului Finanţelor.

”Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reuşit. Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile şi un statut propriu!”, a afirmat Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”.

Potrivit BNS, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane în 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a  afirmat luni că majoritatea sindicatelor din finanţe au avut, luni, reprezentanţi la minister pentru a vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, ”document cu care au fost de acord”. Astfel, unii dintre sindicalişti au transmis că amână acţiunile de protest pregătite, a susţinut ministrul.

”Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării. Mi-am asumat că mă voi lupta pentru profesioniştii care fac diferenţa. În acest sens, depunem eforturi pentru a ne asigura că propunerile agreate ajung pe masa Guvernul României săptămâna aceasta. Astăzi, majoritatea sindicatelor au avut la Ministerul Finanţelor reprezentanţi care au putut vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, document cu care au fost de acord. Cu această ocazie, ne-au transmis că vor amâna acţiunile de protest pe care le pregăteau”, a arătat Marcel Boloş, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că, separat, au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discrepanţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice.

În 11 august, ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări, în contextul protestului spontan al angajaţilor instituţiei, că toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile. „Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a adăugat liberalul. Boloş s-a întâlnit şi atunci cu reprezentanţii principalelor sindicate din domeniu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.