Ghiozdane pentru copii şi rechizite pentru preşcolarii din familiile cu venituri mici, dotarea a 60 de licee cu profil matematică-informatică cu câte un laborator performant de pregătire, dar şi alegerea unui judeţ în care toate unităţile de învăţământ vor fi dotate cu echipamente IT de înaltă performanţă sunt câteva dintre proiectele Ministerului Educaţiei pentru următorii doi ani.
"În urmă cu ceva vreme, v-am prezentat cele trei proiecte mari de digitalizare pe care ministerul le va implementa începând cu 1 septembrie. Mă refer la Wireless Campus, internet în fiecare unitate şcolară, bibliotecă şcolară virtuală, unde să existe toate manualele, lecţiile, programele şcolare, auxiliare pe care profesorii le pot folosi în actul de predare. Vorbim şi despre catalogul electronic, prin care să avem o evidenţă a tuturor notelor şi absenţelor. Am introdus digitalizarea completă a unui judeţ, din punct de vedere al învăţământului preuniversitar", a declarat, marţi, ministrul Educaţiei. Liviu Pop.
Acesta a explicat că în etapa de selecţie au intrat judeţele care nu sunt dezvoltate pe finanţare europeană, cele care au un număr de profesori între 4.000 şi 5.500 şi un număr de elevi cuprins între 45.000 şi 70.000 şi să aibă sustenabilitate proiectul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am înaintat adresă către cele 11 judeţe eligibile, urmează ca după ce avem răspunsul că îşi preiau acele obligaţii de sustenabilitate să vedem pe care dintre cele 11 îl vom alege. În aceste unităţi şcolare, vor fi tablete pentru uzul elevilor, fiecare clasă va avea un număr egal cu numărul băncilor, laptopuri pentru toţi profesorii din judeţul respectiv, câte o tablă inteligentă în fiecare clasă, video-proiectoare. Pentru învăţământul profesional, vom achiziţiona imprimantele 3D. Estimarea costurilor este de aproximativ 25 milioane de euro", a explicat ministrul Educatiei.
Potrivit acestuia, un alt proiect este finanţat de către Guvernul Japoniei, prin care se urmăreşte crearea de condiţii optime pentru 60 de centre de pregătire în informatică.
"Vom dota 60 de licee cu profil matematică-informatică cu câte un laborator performant de pregătire, 26 de calculatoare şi o tablă smart. Vom forma 148 de cadre didactice, câte două în fiecare liceu, decembrie 2018. Au fost alocaţi 27 de milioane de euro, care nu au fost accesaţi anul trecut, am făcut demersurile, chiar dacă am fost în întârziere şi vom finanţa 308.611 de ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII, precum şi rechizite şcolare pentru 51.539 de preşcolari. Valoarea este de 5 milioane de euro", a mai spus ministrul Educaţiei.
Potrivit lui Pop mai sunt încă zece sau 12 proiecte în lucru, iar unul dintre ele va fi cel de modificare a Legii educaţiei naţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.