Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că o persoană aflată în lista de aşteptare pentru vaccinare va fi notificată o singură dată şi nu de trei ori ca până acum, având la dispoziţie 24 de ore pentru a confirma programarea. De asemenea, din 10 aprilie, cei aflaţi pe lista de aşteptare vor putea vedea câte persoane sunt înaintea lor şi care este capacitatea de vaccinare zilnică a centrului respectiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Valeriu Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că rata de confirmare a programărilor după prima notificare este între 85%-95%. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am evaluat foarte atent alături de colegii noştri de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale procesul de înscriere pe listele de aşteptare şi de asemenea procesul şi randamentul de confirmare a programărilor în urma notificărilor din lista de aşteptare. Cifrele analizelor ne arată că interesul de a se programa al persoanelor în vederea vaccinării este unul ridicat şi anume în momentul de faţă în centrele, de pildă, în care se administrează vaccinul de la compania Pfizer rata de confirmare a programărilor după notificare este între 85 şi 95% din persoanele care sunt înscrise în lista de aşteptare chiar de la prima notificare. După cum ştim, până la acest moment regula era că o persoană este notificată de până la trei ori după care, dacă nu răspunde confirmării respective, se notificau alte persoane din lista de aşteptare. Întrucât la situaţia dată există multe persoane înscrise pe lista de aşteptare şi care aşteaptă să primească notificări, am luat decizia de a notifica o singură dată o persoană din lista de aşteptare care va avea la dispoziţie timp de 24 de ore să îşi confirme programarea respectivă”, a afirmat Gheorghiţă.
 
El a precizat că, dacă persoana notificată nu confirmă programarea în cele 24 de ore, atunci vor fi anunţate alte persoane aflate pe lista respectivă. 
 
"În cazul în care persoana notificată nu confirmă programarea în centrul de vaccinare în cele 24 de ore, vor fi notificate alte persoane din lista de aşteptare tocmai pentru a rula într-un interval cât mai scurt persoanele care se află în lista de aşteptare. Persoanele care nu îşi confirmă programarea după prima notificare vor avea posibilitatea să se înscrie fie pe lista de aşteptare a unui alt centru, fie să se programeze pe locurile care vor fi disponibile în centrele de vaccinare şi care nu vor mai avea listă de aşteptare. În acest fel, practic putem să epuizăm şi să rulăm mai rapid toate persoanele care se află în lista de aşteptare în vederea programării în urma notificărilor. Începând cu ziua de 7 aprilie va fi operaţionalizată această cerinţă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
 
El a anunţat că din 10 aprilie o persoană aflată pe lista de aşteptare va putea să vadă câte persoane se află în faţa sa. 
 
"Un alt element important este legat de estimarea timpului de aşteptare al persoanelor înscrise pe lista de aşteptare, din data de 10 aprilie va fi afişat pe platforma de programare pentru fiecare persoană care se află în lista de aşteptare câte persoane se află înscrise în faţă şi de asemenea care este capacitatea de vaccinare zilnică în centrul de vaccinare pentru care persoana respectivă a optat, aşa încât putem să estimăm foarte uşor câte persoane se află în faţă şi câte se vaccinează în fiecare zi şi astfel putem să deducem care este timpul mediu de aşteptare, ţinând cont că pot exista variaţii chiar de la o perioadă la alta pentru aceeaşi persoană în funcţie de categoria de prioritizare din care fac parte persoanele care se pot înscrie ulterior în lista de aşteptare, ţinând cont că pe lista de aşteptare notificarea respectă prioritizarea conform strategiei”, a transmis Valeriu Gheorghiţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.