Garda Naţională de Mediu anunţă că, în urma incendiului de la halele de pe Bulevardul Metalurgiei din Bucureşti nu s-a înregistrat o poluare semnificativă a aerului, întrucât vântul a ajutat la dispersia rapidă a fumului. Comisarii vor demara o anchetă pentru a stabili dacă s-a respectat autorizaţia de mediu.
”Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit al unui utilaj din depozitului de ambalare a produselor din peşte congelat. Au ars pereţii de tip sandwich ai uneia dintre hale şi foarte multe ambalaje din plastic. Incendiul a fost lichidat relativ repede, iar faptul că vântul a bătut destul de tare în această seară în Bucureşti, a fost de bun augur, ajutând la dispersia rapidă a fumului. În aceste condiţii nu se poate spune că a fost vorba de o poluare semnificativă a aerului”, a transmis, duminică seară, Garda Naţională de Mediu.
Sursa citată a precizat că echipele de comisari au monitorizat în permanenţă valorile principalilor indicatori ai calităţii aerului, aceştia rămânând în limitele normalului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La nivelul Bucureştiului nu au fost depăşite, în intervalul evenimentului, concentraţiile maxim admise de poluanţi şi nu a fost afectat factorul de mediu aer”, a mai transmis Garda de Mediu.
Sursa citată a precizat că:
- indicele specific corespunzător particulelor în suspensie PM10 se stabileşte prin încadrarea mediei aritmetice a valorilor orare, înregistrate în ultimele 24 de ore şi se considera poluare depăşirea valorii zilnice de 50 µg/m3.
- indicele specific corespunzător dioxidului de azot (NO2) se stabileşte prin încadrarea valorii orare şi se considera poluare depăşirea valorii orare de 200 µg/m3.
- indicele specific corespunzător dioxidului de sulf (SO2) se stabileşte prin încadrarea valorii orare şi se considera poluare depăşirea valorii orare de 350 µg/m3.
”Imediat ce echipele ISU îşi vor încheia misiunea, reprezentanţii comisariatului municipiului Bucureşti al GNM vor deschide o anchetă, pentru a vedea dacă s-au respectat normele prevăzute în autorizaţia de mediu”, a mai transmis instituţia.
Un incendiu violet s-a produs, duminică, la două hale de pe Bulevardul Metalurgiei, manifestându-se cu fum dens şi flacără. 24 de echipaje de pompieri au intervenit şi s-a transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.