Şaptezeci de exemplare de păsări sălbatice, protejate prin lege, precum scatii, florinţi, cinteze, sticleţi, cânepari, au fost confiscate în urma unui control făcut, sâmbătă, de comisarii Gărzii de Mediu. Păsările au fost apoi eliberate în natură, cu excepţia a două exemplare, care nu erau apte de zbor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au arătat, într-o postare pe Facebook, că, periodic, fac verificări prin târgurile Bucureştilor sau prin alte localităţi ”pentru a vedea dacă nu cumva comercianţii de animale vii pun pe tarabă şi vietăţi protejate de lege”.

Un astfel de control s-a desfăşurat sâmbătă, fiind realizat de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului General - Direcţia Biodiversitate, împreună cu un biolog din cadrul Societăţii Ornitologice Române (SOR) şi 3 poliţişti din cadrul DGPMB - Serviciul Pentru Protecţia Animalelor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Din păcate, bănuielile lor s-au dovedit întemeiate. În timpul controlului, au identificat persoane ce comercializau tot felul de specii de păsări protejate prin lege. În consecinţă, întrucât aceste fapte reprezintă infracţiuni («în vederea protejării tuturor speciilor de păsări, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise: vânzarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul vânzării şi oferirii spre vânzare a acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părţi ori produse provenite de la acestea, uşor de identificat» - OUG 57/2007), s-au întocmit 2 sesizări penale”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu.

În plus, au fost confiscate 70 de exemplare de păsări din diferite specii (scatii, florinţi, cinteze, cănăraşi, sticleţi, cânepari, inăriţă), care au fost eliberate în mediul lor natural, mai puţin două exemplare, care au fost preluate, în vederea recuperării, nefiind apte de zbor la eliberare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.