Gândaci, tăvi uzate, cu urme de arsură şi rugină, produse de panificaţie depozitate direct pe paviment, găsite de comisarii de la Protecţia Consumatorilor la trei brutării din Sectorul 5/ Au fost date amenzi de 35.000 de lei - FOTO
Gândaci, tăvi uzate, cu urme de arsură şi rugină, produse de panificaţie depozitate direct pe paviment, găsite de comisarii de la Protecţia Consumatorilor la trei brutării din Sectorul 5/ Au fost date amenzi de 35.000 de lei - FOTO
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Bucureşti au găsit, în urma unor controale făcute la trei firme de panificaţie din Sectorul 5, materii prime depozitate în condiţii improprii, gândaci, tăvi pentru copt uzate, cu urme de arsură şi rugină, dar şi produse de panificaţie depozitate direct pe paviment. Au fost date amenzi de 35.000 de lei şi s-a dispus oprirea activităţii la o societate şi a utilizării depozitului, la o alta, până la remedierea deficienţelor.
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), comisari din cadrul CPCMB au făcut, joi, trei acţiuni de control la operatorii economici: SC Semiluna Pan SRL cu punctul de lucru în şoseaua Sălaj nr. 249, Mattipan Prosper SRl, cu punctul de lucru în str. Nedeleanu Ion nr. 1 şi Le Pain Finno SRl. Controlul a venit după sesizarea Primăriei Sectorului 5.
- navete cu strat gros de praf şi făina, uzate, depreciate;
- drojdie depozitată fără respectarea regimului termic impus de producător;
- materie primă: preparate din carne şi unt fără elemente de identificare şi data limită de consum;
- tăvi pentru coacere cu grad avansat de uzură, strat gros de arsură şi grăsime, rugină;
- informarea la locul de comercializare asupra ingredientelor folosite în procesul de fabricaţie a produselor: folosire de specialitate prezentată ca brânză şi preparat cu aromă de gouda prezentat ca produs pe bază de grăsimi vegetale: caşcaval;
- lipsa Informării sau informarea incompletă a consumatorilor cu privire la ingredientele cu potenţial alergen;
- prezenţa unor insecte vii (gândaci);
- lipsa elemente componente ale tavanului în spaţiul de depozitare;
-prezenţa unor şuruburi ruginite utilizate la îmbinarea panourilor de compartimentare, prezenţa aglomerărilor de materie prima (făină) pe pardoseală;
- proceduri de igienizare în spaţiul de producţie, cu flexul având ataşat o perie de sârmă;
- depozitare produse de panificaţie şi materii prime direct pe paviment, precum şi colectarea reziduurilor solide şi a resturilor alimentare în saci de rafie sau hârtie, fata de recipiente etanşe cu capac, uşor igienizabile, aşa cum este prevăzut în OMS 976/1998;
- utilizare de bureţi de sârmă şi ustensile de bucătarie neprofesionale şi neigienizate corespunzător;
- spaţii frigorifice şi agregate total neigienizate, depreciate, cu urme de uzură şi rugină;
- mijloc de măsurare (cântar) fără verificare metrologică;
- lipsa de autorizaţii de funcţionare (primărie, DSV).
Conform ANPC, firmele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 35.000 de lei şi un avertisment şi a fost dispusă măsura de oprire definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiente, fiind vorba despre 148 de kilograme de produse, în valoare de 835 de lei.
Totodată, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru societatea Mattipan Prosper S.R.L., precum şi oprirea temporară, până la remedierea deficienţelor, a spaţiilor de depozitare pentru societatea Le Pain Finno.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.