Viile din zona oraşului Târgu Bujor, judeţul Galaţi, riscă să nu poată fi culese la timp din cauza lipsei forţei de muncă, iar pentru a da un exemplu, primarul Laurenţiu Gâdei a mers, luni, să culeagă struguri la Staţiunea de Cercetare Viticolă. Acesta afirmă că în oraş există aproximativ două sute de beneficiari ai venitului minim garantat, dar puţini dintre ei preferă să meargă la culesul viilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Culesul viilor a început la Staţiunea de Cercetare Viticolă ”Bujoru” din zona oraşului gălăţean Târgu Bujor, însă există probleme în privinţa recoltării la timp din cauza faptului că localnicii nu se înghesuie să vină să lucreze, deşi pot câştiga între 50 şi 100 de lei pe zi, în funcţie de cantitatea de struguri culeasă.

"Recoltăm azi cu 170 de persoane din mai multe zone limitrofe oraşului, dar ne-ar trebui cam 300 de muncitori, ca să putem recolta în timp util", a spus directorul Staţiunii de Cercetare Viticole Bujuro, Alina Donici.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea a precizat că din localitate au venit, luni, la culesul strugurilor doar 20 de persoane.

Pe de altă parte, unii localnici spun că sunt nemulţumiţi de potenţialul câştig, în raport cu munca depusă, în timp ce alţii afirmă că vor merge la culesul viilor în zilele următoare.

"Mă duc cand am timp. Da, beau o bere şi mă apuc de muncă de mâine-poimânine", a spus, luni, un localnic, aflat la birt.

Printre cei care au venit luni să culeagă struguri s-a aflat şi primarul oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Gâdei, care a spus că a vrut în acest fel să dea un exemplu localnicilor.

FOTO - Facebook
FOTO - Facebook

"E foarte plăcut, mi-aduce aminte de practica agricolă din timpul copilăriei comuniste. Cu siguranţa îmi fac norma... o şi depăşesc. Plângem că nu avem de muncă, că nu avem de unde câştiga bani, că nu avem calificări, dar nici la munca asta de jos nu vine nimeni", a spus primarul.

El a precizat că în oraşul Târgu Bujor sunt circa 200 de beneficiari ai venitului minim garantat şi, potrivit legii, ei pot lucra ca sezonieri 90 de zile pe an fără să-şi piardă ajutorul social.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.