Trei vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat între staţiile Fileşti - Cătuşa, evenimentul urmând să fie anchetat de o comisie de specialitate, a anunţat, duminică, Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Reprezentanţii SRCF Galaţi s-au deplasat deja la faţa locului, pentru verificare şi stabilirea operaţiunilor de intervenţie necesare repunerii pe şină a vagoanelor deraiate. De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar la Sucursalei Galaţi va asigura tot suportul tehnic necesar, inclusiv utilajele cu care se va acţiona pentru repunerea vagoanelor pe şină. Trenul de marfă, format din 8 vagoane, aparţine operatorului privat de marfă Unicom Tranzit şi asigura un transport de cărbune pentru Combinatul Siderurgic Galaţi”, arată comunicatul de presă al CFR S.A.

Conform sursei citate, evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii celor 3 vagoane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop redeschiderea traficului feroviar de marfă, în zona respectivă, în condiţii de siguranţă, mai spune sursa menţionată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.