Pirotehniştii din Galaţi desfăşoară duminică o acţiune de distrugere a unei bombe de aviaţie, care cântăreşte zeci de kilograme, populaţia din zonă fiind avertizată să păstreze distanţa, misiunea fiind una riscantă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform ISU Galaţi, duminică, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi va executa o misiune de distrugere în condiţii de siguranţă a unui element de muniţie, bombă de aviaţie exploziv-brizantă de 100 lb, adică aproximativ 50 kg, în apropierea locului unde a fost descoperită în comuna gălăţeană Umbrăreşti, sat Torceşti, pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Umbrăreşti. Bomba de aviaţie a fost descoperită în timpul unor lucrări agricole. La misiune participă şi un echipaj SMURD, un echipaj de jandarmi şi unul de poliţie pentru asigurarea zonei de desfăşurare a misiunii.

"Rugăm cetăţeni din zonă ca în intervalul orar specificat să nu desfăşoare activităţi pe o rază mai mică de 1.500 m, faţă de locul desfăşurării acestor operaţiuni deosebit de periculoase şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine din zonă", transmite ISU Galaţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.