Conducerea societăţii locale de transport public în comun din Galaţi va demara, la începutul lunii decembrie, o campanie pentru descurajarea mersului fără bilet cu autobuzele, călătorii urmând să fie îndrumaţi să urce pe uşa din faţă a mijloacelor de transport, în condiţiile în care, în medie, pe lună, aproximativ 180 de persoane sunt prinse fără bilet de către controlori.
Managerul societăţii locale de transport public din Galaţi, Transurb, aflată în subordinea Consiliului Local, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că la începutul lunii decembrie va avea loc, timp de o săptămână, o campanie pentru descurajarea mersului fără bilet cu autobuzele, intitulată "Eu urc prin faţă".
"E o campanie pe care o vom desfăşura în staţii, cu ajutorul salariaţilor din societatea noastră şi în general a controlorilor de bilete. Îi vom îndruma pe toţi oamenii să urce pe uşa din faţă la şofer şi să coboare pe la uşile din spate, iar în felul acesta călătorii să poată să îşi arate legitimaţia de călătorie la conducătorul auto sau dacă nu o deţin să cumpere un bilet de la şofer pe care va urma sa îl composteze. Campania se va desfăşutra timp de o săptămână, vom avea diferite sigle inscripţionate pe autobuz şi pe uşă, ca să vadă şi călătorii că urcarea se face pe uşa din faţă. Campania este pentru a-i descuraja pe călătorii frauduloşi, iar o astfel de campanie am mai făcut şi în urmă cu doi ani", a spus Genica Totolici, mangerul Transurb.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea precizat că s-a inspirat de la Sibiu, unde sunt folosite uşile din faţă pentru urcarea în mijloacelor de transport.
În prezent, controlorii Transurb depistează circa 170-180 de călători fără bilet, dar numărul acestora este însă cu mult mai mare. "Din evidenţele noastre, pe baza proceselor-verbale pe care le eliberăm în mijloacele de transport public în comun, sunt aproximativ 170-180 de călători frauduloşi pe lună, care primesc procese-verbale. În rest, în cazul ceilorlaţi, că sunt mai mulţi frauduloşi care nu pot fi identificaţi, controlorii apelează la Poliţia Locală", a mai spus Totolici.
Societatea Transurb are un parc auto de 170 de mijloace de transport în comun - autobuze, troleibuze şi tramvaie, dintre care 116 se află zilnic pe trasee.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.