Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, afirmă, că, în anul 2018, educaţia nu doar că nu mai reprezintă o prioritate naţională, ci este “atacată” prin seria măsurilor distructive, iar “şcoala românească” a rămas doar un simbol. Acesta acuză lipsa investiţiilor şi salariile nemotivante ce fac ca România să fie singura ţară din Uniunea Europeană unde există ”cadre didactice fără studii de specialitate, unităţi de învăţământ din care lipsesc internetul, calculatoarele sau metodele moderne de predare, elevi direcţionaţi greşit de programe şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, clase suprapopulate în care accentul este pus pe cantitatea şi nu pe calitatea actului educaţional, o subfinanţare cronică menţinută an de an”.
Simion Hăncescu a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei în care afirmă că educaţia înseamnă evoluţie, valori, ”speranţa într-un viitor pe care cu greu îl putem descifra în vremuri tulburi”.
”În anul 2018, statul modern a căpătat alte valenţe, iar educaţia nu doar că nu mai reprezintă o prioritate naţională, ci este «atacată» prin seria măsurilor distructive. O simplă radiografie a sistemului de învăţământ ne arată că «şcoala românească» a rămas doar un simbol. Investiţii scăzute, salarii complet nemotivante pentru cadrele didactice, ceea ce face ca România să fie singura ţară din Uniunea Europeană unde există cadre didactice fără studii de specialitate, unităţi de învăţământ din care lipsesc internetul, calculatoarele sau metodele moderne de predare, elevi direcţionaţi greşit de programe şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, clase suprapopulate în care accentul este pus pe cantitatea şi nu pe calitatea actului educaţional, o subfinanţare cronică menţinută an de an”, se arată în mesaj.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit documentului, cea mai recentă măsură a unui ministru al Educaţiei a fost reducerea a peste 4.600 de posturi din unităţile de învăţământ, în condiţiile în care sistemul are un deficit foarte mare de personal didactic auxiliar şi nedidactic.
”În consecinţă, nu putem spune decât că, în anul Centenarului, am rămas cu restanţe în faţa Educaţiei. Avem atât de multe de recuperat, încât prin lipsa implicării sau prin aplicarea unor politici greşite, ne vom confrunta, în curând cu un sistem bolnav, care nu mai poate fi ajutat. Cei care au de pierdut nu sunt doar colegii noştri, ci mai ales elevii”, se mai arat în mesajjul preşedintelui FSLI.
Acesta afirmă că, după 100 de ani, ”am putea să începem să învăţăm lecţia, cea a responsabilităţii sociale, în care interesul binelui comun trebuie să primeze”.
”Dar pentru asta avem nevoie de unitate şi de forţa solidarităţii. Cel mai bun parteneriat care poate pune pe picioare un sistem aflat în mare suferinţă, este cel între cadrele didactice, părinţi şi copii. De Ziua Internaţională a Educaţiei apelul federaţiei noastre merge chiar către aceşti parteneri reali: împreună putem aduce schimbarea în bine. Altfel, vom intra în rotativa păguboasă a guvernărilor care au avut doar scopul de a profita de oamenii care le-au oferit încrederea”, se mai arată în document.
Simion Hănceascu mai spune că trebuie să ne reamintim ce înseamnă de fapt educaţia: ”şansa unei societăţi de a evolua, calea către prosperitate şi dezvoltare economică, ieşirea din sărăcie, accesul la un nivel crescut de informaţii şi, mai presus de orice, construirea unui mecanism prin care nu mai poţi fi devalorizat, pentru că un om educat, este un om puternic, iar o ţară care se uită spre educaţie şi investeşte în ea, e o ţară care are un viitor”.
Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită la 5 octombrie, începând cu anul 1994, fiind desemnată astfel de către UNESCO.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.