Forţele Navale Române anunţă, joi, că participă la Exerciţiul multinaţional BREEZE 24, organizagt de Bulgaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Fregata «Regele Ferdinand» a plecat joi, 4 iulie, din Portul militar Constanţa, pentru a participa, în perioada 4-15 iulie, la Exerciţiul multinaţional BREEZE 24, organizat de Forţele Navale ale Bulgariei. Exerciţiul se desfăşoară în Portul Burgas, în apele teritoriale ale Bulgariei, respectiv în apele internaţionale ale Mării Negre, şi reuneşte militari din Albania, Belgia, Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia”, au transmis, joi, Forţele Navale Române, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, la exerciţiu iau parte şi navele din compunerea grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM Black Sea TG (Mine Counter-Measures Black Sea Task Group), printre care se numără şi dragorul maritim 30 ”Sublocotenent Alexandru Axente” cu un echipaj la bord format din 74 militari.

”MCM Black Sea TG, format din nave din Bulgaria, România şi Turcia, a fost activat luni, 1 iulie, la Istanbul, şi are ca misiune principală menţinerea în siguranţă a traficului maritim în Marea Neagră prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine, precum şi operaţii conexe de căutare şi salvare pe mare. Scopul principal al Exerciţiului multinaţional BREEZE 24 este de a consolida cooperarea şi securitatea maritimă în regiunea Mării Negre, precum şi de a creşte nivelul interoperabilităţii şi capacităţii de reacţie rapidă a forţelor participante, a mai transmis suresa citată.

Fregata ”Regele Ferdinand”, comandată de comandorul Florian Tudoraşcu, are la bord un echipaj format din 240 de militari şi va executa, alături de partenerii străini, proceduri de luptă la suprafaţă, antiaeriană, antisubmarin şi de interdicţie maritimă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.