Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stabilă în acest moment, dar evoluţia poate fi imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Maestru Florin Piersic doreşte să transmită gânduri bune pentru toţi admiratorii dumnealui şi să îi asigure că «este pe mâini bune».Începând din momentul internării, 07 MAI ora 22:30, domnul Florin Piersic se află într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios, care presupune abordare multidisciplinară (ortopedică, cardiologică)”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Institutului ”Matei Balş” din Bucureşti.

Potrivit acestora, pacientul este stabil la acest moment şi se află sub strictă supraveghere medicală.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nu putem face afirmaţii privitoare le evoluţie, ţinând cont de vârstă şi de comorbidităţi”, au mai transmis oficialii unităţii medicale.

Florin Piersic a fost transferat, marţi seară, de la Cluj-Napoca la Bucureşti, cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici, având un stimulator cardiac.

Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care se pare că s-a extins.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.