Judecătorii de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Prahova au pronunţat două hotărâri prin care obligă firma de salubritate Rosal Grup la plata sumei totale de 8.253.871 de lei în urma a două procese intentate de judeţul Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova prin care cele două structuri au solicitat plata unor redevenţe neachitate de către operatorul de salubritate. Deciziile nu sunt definitive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ambele procese au fost intentate în 23 iunie 2020 de Consiliul Judeţean Prahova şi de unitatea administrativ teritorială Judeţul Prahova firmei Rosal Grup, care are contracte pentru gestionarea deşeurilor în mai multe localităţi din judeţ, după ce Curtea de Conturi a României a constatat, în raportul întocmit în urma controalelor pe anul 2019, că judeţul Prahova nu a încasat şi nu a înregistrat redevenţa datorată de concesionarul activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale în cazul a două contracte de delegare a gestiunii şi nici penalităţile aferente acestor redevenţe.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În plus, Curtea de Conturi reţinea, în raportul pentru anul 2019, că "U.A.T.J. Prahova nu a urmărit îndeplinirea de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor - Prahova a obligaţiei de actualizare cu indicele preţurilor de consum a redevenţelor datorate bugetului judeţului în cazul contractelor de delegare prin concesiune a activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale”. În acelaşi raport se făcea referire şi la faptul că judeţul Prahova "nu a asigurat urmărirea îndeplinirii de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor - Prahova a mandatului acordat în ceea ce priveşte fluxul deşeurilor din contractele de delegare prin concesiune a activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor, cu impact în neîndeplinirea obiectivului anual de reducere a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale”.
 
Pentru recuperarea redevenţelor UATJ Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova au deschis două procese, aferente celor două contracte la care au făcut referire auditorii Curţii de Conturi.
 
În unul dintre procese, în care Tribunalul Prahova s-a pronunţat miercuri, compania Rosal Grup este obligată să plătească suma de 6.303.473,55 lei, compusă din suma de 5.046.103,59 lei, reprezentând redevenţă, şi suma de 1.257.369,96 lei, reprezentând penalităţi de întârziere până la 15 octombrie 2020, precum şi în continuare până la data plăţii efective. În al doilea proces, tranşat la Tribunalul Prahova tot miercuri, Rosal Grup SA este obligată de instanţa de judecată la plata către reclamant a sumei de 1.950.398,16 lei, compusă din suma de 1.607.722,36 lei, reprezentând redevenţă, şi suma de 342.675,80 lei, reprezentând penalităţi de întârziere până la 15 octombrie 2020, precum şi în continuare până la data plăţii efective. 
 
Ambele soluţii pot fi contestate. 
 
Rosal Grup, firmă care are contracte pentru gestionarea deşeurilor din numeroase localităţi din Prahova, a înregistrat în mod frecvent, în ultimele luni, sincope în ceea ce priveşte onorarea contractelor. La Ploieşti, dar şi în alte localităţi din judeţ, deşeurile menajere, dar şi cele reciclabile au rămas pe străzi, zile la rând, pentru că angajaţii firmei de salubritate nu au mai ieşit la lucru, din cauză că salariile nu le-au fost plătite. 
 
Miercuri, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Ploieşti a decis să solicite acordul prefectului judeţului Prahova pentru declararea stării de alertă pe teritoriul municipiului Ploieşti, în condiţiile în care operatorul de salubritate care are contract pentru gestionarea deşeurilor din localitate nu îşi mai onorează obligaţiile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.