Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că demisia în bloc a Consiliului de Administraţie al RADET este un gest politic, motivat probabil de faptul că oricum ar fi fost demişi de noul Consiliu General, dar şi de auditul care se va face la regie, pentru a se vedea cum s-au cheltuit banii, ea urându-le demisionarilor: “Sănătate şi virtute!”.
Gabriela Firea a spus că a discutat cu reprezentanţii RADET şi a rămas surprinsă că s-a luat această decizie a ieşirii din mandat prin demisie.
“Mi s-a spus, de fapt, că s-a ales această metodă pentru ca aceşti domni directori şi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie să nu fie demişi de către noul Consiliu General, pentru că dacă s-ar întâmplă aşa, nu ar mai putea face parte cinci ani de zile din alt Consiliu de Administraţie”, a declarat primarul general, după şedinţa Comandamentului de combatere a efectelor caniculei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Primarul a mai arată că demisionării au avut interese personale şi nu au aşteptat o discuţie cu primarul general.
“Mi s-a spus, de asemenea, că au fost oameni numiţi de PNL. Domnul preşedinte al Consiliului de Administraţie, care a fost ajutat să ajungă în acesta funcţie de domnul Atanasiu, de la PNL, domnul Cristi Olteanu, este cel care decidea din partea PNL întotdeauna membrii Consiliului de Administraţie şi directorii RADET. Prin urmare, cred că fac un gest politic, adică să nu-şi asume situaţia grea a RADET. Bine că şi-o asumă primarul general, care abia a venit în funcţie şi îşi iau tălpăşiţa şi pleacă. Nu mi se pare un mod onorabil de a te prezenţa în faţă bucureştenilor”, a completat Firea.
Ea i-a criticat pe directorii RADET, care ani de zile au luat salarii mari, şi-au cumpărat maşini, au stat în confort şi au organizat team building-uri pe banii bucureştenilor, iar acum, când este greu, “pleci pentru că te temi să nu fi schimbat”.
“Foarte bine că au plecat. Să vină alţi oameni competenţi şi responsabili şi care să nu răspundă la interese politice”, a spus primarul general.
În ce priveşte subvenţiile pe care Primăria s-a angajat să le plătească, Firea a spus că ele sunt achitate la zi şi că nu exclude ca, eşalonat, să suporte şi datoria veche de 280 de milioane de lei către ELCEN.
“Există o suma în ligiu între RADET şi ELCEN care este de patru ani de zile, pe care Primăria Capitalei nu a recunoscut-o niciodată. În legătură cu acestă sumă, de peste 280 milioane de lei, am organizat un colectiv tehnic care să analizeze punct cu punct din ce derivă respectiva datorie, ce reprezintă ea şi felul în care, dacă Primăria o va recunoaşte, poate fi achitată către ELCEN printr-o eşalonare. Am discutat cu directorul general al ELCEN şi am primit asigurări că nu va fi nicio problema la toamnă, la iarnă pentru că bucureşteni să aibă căldură. Apa caldă şi căldură nu vor fi o problema în Capitală, în primul rând pentru că Primăria Generală se va achita de responsabilitatea plăţii subvenţiei şi nu va mai amână acestă plata, aşa cum a făcut-o fostul primar interimar şi, de asemenea, vom eşalona datoriile către ELCEN”, a adăugat Firea.
În final, acesta a arătat că a dispus un control la RADET, afirmând că probabil acest lucru i-a speriat pe membrii CA al RADET.
“Eu, săptămâna trecută, i-am anunţat că voi începe un audit la RADET, cum au fost cheltuiţi banii acolo. Probabil că această informaţie i-a făcut să plece... Să plece! Sănătate şi virtute! Dar nu mi s-a părut o metodă civilizată aceea de a anunţa «Breaking news - Ultimatumul la RADET» şi să anunţi că pleci, că nu eşti în stare să rezolvi o problema”, a mai arătat spus primarul general.
Conducerea RADET Bucureşti a anunţat că demisionează din cauza comuncării deficitare cu CGMB şi Primăria Capitalei, preşedintele Consiliului de Administraţie, Gabriel Dumitraşcu, spunând că aceste demisii trebuie luate ca „un semnal de cod roşu”.
Directorul RADET, Valentin Viţalariu, a spus că şi-a prezentat intenţia de a nu mai rămâne la conducerea regiei după 1 septembrie. "Intenţia este acelaşi lucru cu demisia. Am contract de mandat şi am posibilitatea să îmi dau demisia”, a declarat Viţalariu.
Gabriel Dumitraşcu a adăugat că celor din Consiliul de Administraţie al RADET li s-a cerut de la Primăria Capitalei să îşi dea demisia, precizând că solicitarea a venit de la viceprimarul Aurelian Bădulescu, în perioada cât primarul general Gabriela Firea a fost în concediu. El a prezentat, în conferinţa de presă, şi dovada că viceprimarul Aurelian Bădulescu le-a cerut demisia.
"Senzaţia mea este că ELCEN vrea să pună mâna şi pe RADET”, a spus Dumitraşcu, întrebat dacă el crede că PSD vrea să controleze regia de distribuţie a energiei termice.
Dumitraşcu a mai spus că există un blocaj de comunicare şi de soluţionare a problemelor, problema fiind în aparatul de lucru al Primăriei Capitalei.
"Fără reformarea acestui aparat, lucrurile nu se vor rezolva. Noi întrebăm de mere, ei ne răspund de pere”, a precizat Dumitraşcu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.