Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat vineri că vor fi construite două spitale în Sectoarele 3 şi 6, cu aproximativ 300 de paturi. Costurile se ridică la 60 de milioane de euro, iar în cazul în care acestea nu vor putea fi acoperite din bugetul municipalităţii, se va opta pentru un parteneriat public-privat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Vom construi două spitale zonale, unul în Sectorul 3 şi unul în Sectorul 6, cu aproximativ 300 de paturi fiecare. (...) Am avut discuţii atât cu domnul primar al Sectorului 3, cât şi cu domnul primar al Sectorului 6. Avem câteva propuneri de terenuri, atât din partea Primăriei Capitalei, cât şi din cele identificate de domniile lor. În perioada următoare rămâne să şi stabilim care vor fi până la urmă cele două terenuri. Vom respecta la cele două spitale zonale standardele europene şi anume proximitatea de transport, de căi de acces, zonă de utilităţi funcţionale şi bineînţeles, zone care să fie accesibile cetăţenilor cărora li se adresează. În scurt timp ne vom decide, important este că avem aceste suprafeţe”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, fără să ofere, însă, detalii suplimentare referitoare la posibilele amplasamente, numărul de medici necesar sau dotări.

Referitor la costuri şi finanţare, edilul a precizat că spitalele vor costa în jur de 60 de milioane de euro şi că, în cazul în care aceste costuri nu vor putea fi acoperite din bugetul local, se va opta pentru un parteneriat cu investitori privaţi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„(...) Cele două spitale din Sectoarele 3 şi 6, a câte 300 de paturi, ar costa în jur de 60 de milioane de euro. Vom demara în cel mai scurt timp studiile de oportunitate, care pot releva două situaţii: că din bugetul propriu putem aloca aceste sume sau există posibilitatea să intrăm într-o zonă de parteneriat public-privat, cu investitori privaţi, români sau străini, care să preia aceste proiecte şi să-şi recupereze investiţia ulterior, ori prin plata directă, eşalonată pe perioada cătorva ani din partea Primăriei Capitalei, ori prin folosinţa unor spaţii anexe unităţilor spitaliceşti, aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată. (...) Subliniez că vor fi două spitale de stat, nu private”, a spus Gabriela Firea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.