Femeia acuzată de omor şi tentativă de omor după ce a ucis o tânără pe care a împins-o în faţa metroului în staţia Dristor şi a încercat să facă acelaşi lucru cu puţin timp înainte cu o altă faţă în staţia de metrou Costin Georgian scria mesaje incoerente pe pagina sa de Facebook, în care îl acuza pe fratele ei de abuz sexual. Magdalena Şerban susţinea că a intrat în greva foamei pentru că nu i se face dreptate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe pagina sa de socializare, agresoarea a postat mai multe mesaje incoerente, spunând că ar fi fost violată de fratele său când avea 5 ani. În acelaşi timp, îl acuză pe acesta, dar şi mai multe persoane că i-au distrus "reputaţia pentru serviciul de servitoare în domicilii particulare”.

Femeia susţine că a lucrat în Spania ca menajeră, însă ar fi fost abuzată de şefii ei, care nu i-au dat mâncare şi au filmat-o în intimitate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Oamenii au reacţionat pe pagina de socializare a femeii, lăsând comentarii la postările sale în care se declară indignaţi că nimeni din lista sa de prieteni nu s-a sesizat după toate acele mesaje, ba chiar le-au apreciat prin like-uri.

"Unde era familia ei în acest timp de când au apărut mesajele astea pe Facebook până ieri, când s-a întâmplat nenorocirea? Din punctul meu de vedere, clar bolnavă este, dar familia este la fel de răspunzătoare ca şi ea care clar avea nevoie de ajutor pshihiatric. Păcat că a murit un om nevinovat”, a scris o persoană.

"Este o femeie bolnavă psihic. Probabil abuzată, aşa cum susţine, şi cu complexe care i-au obturat raţiunea. Cea mai mare parte de vină a crimei o au autorităţile, care-şi lasă bolnavii psihic liberi şi zglobii”, spune o altă persoană.

O altă femeie susţine că o cunoaşte pe Magdalena Şerban, care ar fi locuit la ea un timp, în urmă cu câţiva ani. Femeia ar fi luat-o acasă pe Magadalena Şerban, după ce a găsit-o pe stradă, înfometată şi doar cu un bagaj.

"Nu o ţinea nimeni în casă, se muta din lună în lună. Dar nu a atentat la viaţa cuiva atunci. Mergea pe la bisericile catolice din Madrid, unde îi găseau locuri de muncă, o ajutau cu haine şi mâncare cei de acolo. Toţi romanii din Coslada, Madrid o cunosc, dar nimeni nu îşi imagina că e capabilă de aşa ceva, că nu era agresivă, doar era mai în urmă cu gândirea. Locuia în Spania de aproximativ 10 ani, aşa de pe o zi pe alta, părinţii sunt despărţiti, tatăl cu probleme grave cu alcoolul, iar mama ei cu probleme psihice şi pofte carnale prea dese cu prea mulţi bărbaţi. Fratele lucrează în cadrul armatei, dar nu are nicio treabă cu restul familiei, fiind toţi duşi...”, scrie femeia.

De asemenea, tot pe Facebook, directorul liceului din Dăbuleni, pe care l-a terminat Alina Ciucu, faca care a murit, marţi, la metrou, a scris şi ea un mesaj alături de o fotografie.

Miecuri, Margareta Şerban, care a fost reţinută marţi noapte, va fi dusă la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru omor şi tentativă de omor.

Magdalena Şerban este din Craiova şi, potrivit unor surse judiciare, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise.

Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia are probleme psihice şi a fost întrebată dacă a fost internată la un spital de psihiatrie, negând.

Ea le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a le putea indica anchetatorilor adresa acestuia. Ea a spus că nu ştie adresa, dar ştie să ajungă acolo.

Conform unor surse judiciare, în imaginile video cu primul incident, petrecut la staţia de metrou Costin Georgian, se poate observa că femeia a împins-o pe victimă de trei ori, nereuşind să o arunce pe şine. Victima ar fi opus rezistenţă, iar la un moment dat s-a şi luptat cu agresoarea, reuşind într-un final să fugă.

În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă şi a căzut pe şine exact la momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, în staţia de metrou se aflau puţine persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.