Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a declarat, joi, referitor la proiectul de lege de la Senat avizat pozitiv care prevede posibilitatea ca aproximativ 500 de urşi să fie împuşcaţi anual, precum şi posibilitatea ca unii dintre aceştia să fie vânaţi în schimbul unei taxe, că „aşa cum arată el astăzi, nu-l putem susţine”. El a mai spus că, deşi a trimis spre publicare în Monitorul Oficial un ordin privind otele de prevenţie şi de intervenţie, care face referire la 220 de astfel de exemplare, nu la 500, numărul de exemplare împuşcat este unul foarte redus, fiind vorba doar de 14 exemplare care au făcut obiectul ordinului respectiv. „Cu un singur lucru aş putea să spun că nu voi fi de acord. Acest lucru se referă la vânătoarea de trofee”, a mai precizat ministrul Fechet.
„Încă suntem în discuţii cu colegii din minister în legătură cu acest proiect. Aşa cum arată el astăzi, nu-l putem susţine, nu neapărat în legătură cu numărul exemplarelor ce urmează a fi recoltate sau împuşcate, mai pe româneşte, să nu ne ferim să spunem asta. Fără îndoială, numărul conflictelor între urs şi om a crescut în ultimii ani şi fără îndoială că există această nevoie de a lua nişte măsuri urgente. Şi vă mărturisesc că, deşi am trimis spre publicare la Monitorul Oficial un ordin privind cotele de prevenţie şi de intervenţie, care face referire la 220 de astfel de exemplare, nu la 500 cât prevede proiectul de lege despre care îmi spuneaţi dumneavoastră mai devreme, să ştiţi că numărul de exemplare împuşcat e unul foarte redus”, a afirmat Mirceal Fechet, întrebat la finalul şedinţei de joi a Executivului, despre proiectul d elege avizat de Senat care prevede posibilitatea ca aproximativ 500 de urşi să fie împuşcaţi anual şi posibilitatea ca unii dintre aceştia să fie vânaţi în schimbul unei taxe.
Ministrul Mediului a subliniat că nu va fi niciodată de acord cu vânătoarea de trofee, mai ales că este vorba despre ursul brun care este o specie protejată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Ultima oară, când am verificat, doar 14 exemplare au făcut obiectul ordinului despre care povesteam. Cu alte cuvinte, şi dacă e pentru 220 şi dacă ar fi fost pentru 500, efectul era acelaşi. Cu un singur lucru aş putea să spun că nu voi fi de acord. Acest lucru se referă la vânătoarea de trofee. În România, eu cred că atunci când discutăm despre specii protejate - şi ursul brun este o astfel de specie până când va fi declarat altceva, şi mai ales având în vedere problemele sociale pe care le generează interacţiunea şi conflictul dintre urşi şi oameni, eu cred că n-ar trebui să discutăm despre vânătoare de trofeu”, a explicat Fechet.
„Eu cred că acele exemplare problemă pot fi împuşcate cu uşurinţă şi de vânătorii români, nu trebuie să vină nimeni nici din Liechtenstein, cum s-a mai întâmplat, nici din Germania, nici din alte ţări să împuşte exemplarele valoroase din România”, a completat ministrul Mediului.
„Iar din acest punct de vedere, că vom discuta despre 300, de 400 sau de 500 este mai puţin important, dar o să îmi păstrez aceste principii pe care vi le-am enunţat mai devreme şi pe care eu, în calitate de ministrul al mediului, le consider corecte”, a conchis Fechet.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.