Explozia care s-a produs, sâmbătă, într-un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi a avariat grav elemente de structură în apropierea garsonierei unde a avut loc deflagraţia, expertul în construcţii care a întocmit un raport preliminar recomandând, într-o primă fază, lucrări de "sprijiniri temporare", pentru eliminarea riscurilor, urmând ca apoi să se stabilească dacă apartamentele neafectate vor putea fi din nou locuite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unei informări a Primăriei Municipiului Galaţi, un expert în construcţii a stabilit că explozia care s-a produs în blocul G5, scara 2, a avariat grav elemente structurale din vecinătatea camerei unde a avut loc.deflagraţia.

Expertul în construcţii care a întocmit un raport preliminar recomandă ca, într-o primă etapă, să fie realizate lucrări de sprijiniri temporare, pentru eliminarea riscurilor, iar pe perioada montării acestor sprijiniri locatarii vor fi evacuaţi.

După realizarea acestor lucrări, se va stabili dacă o parte dintre apartamentele din scară care nu au fost afectate de explozie vor putea fi din nou locuite.

În cea de-a doua etapă, sunt descrise lucrările de consolidare şi reabilitare (refacerea structurii de rezistenţă) a camerelor afectate , de la etajele 3 şi 4, mai precizează Primăria Municipiului Galaţi.

Duminică seară, toţi locatarii blocului G5 au fost evacuaţi, în condiţiile în care experţii în construcţii au stabilit că a fost afectată parţial structura de rezistenţă a clădirii, cincizeci dintre aceştia fiind mutaţi în spaţii ale Garnizoanei Galaţi, Universităţii ”Dunărea de Jos” şi la Centrul de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost al Primăriei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean, declara că după ce specialiştii de la Inspecţia de Stat în Construcţii vor realiza un raport în urmei unei expertize asupra imobilului, Consiliul Local se va întruni în cadrul unei şedinţe de îndată în vederea alocării de sume pentru lucrări de consolidare a blocului şi/sau de reparare a apartamentelor afectate de explozie.

Deflagraţia provocată de o acumulare de gaz de la o butelie s-a produs, sâmbătă seară, într-o garsonieră din blocul G5 situat pe strada Laminoriştilor. În urma deflagraţiei, un bărbat de 48 de ani care se afla în casă a suferit arsuri pe o suprafaţă de 20% din corp, iar o fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni, care locuia cu mama sa într-o garsonieră învecinată a murit după ce a fost lovită de un obiect casnic. De asemenea, o a treia victimă în vârstă de 50 ani, a suferit politraumatisme.

Conform declaraţiei proprietarului garsonierei 177, explozia s-a produs în momentul în care acesta a intrat în locuinţă şi a aprins o ţigară.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au deschis un dosar penal.

Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi au finalizat anchetele sociale care au vizat familiile din blocul afectat de explozia produsă sâmbătă, conducerea instituţiei urmând să transmită că 22 de familii, între care şi cea a fetiţei care a murit, au nevoie de ajutoare financiare ”pentru depăşirea stării de necesitate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.