Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca, în urma exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă, arată datele comunicate, luni, de Ministerul Sănătăţii (MS). În acelaşi timp, doi dintre pacienţii internaţi la Iaşi au evoluţie favorabilă, însă al treilea a fost reintubat întrucât starea lui s-a agravat, fiind instabilă. Cei doi pacienţi internaţi la Botoşani au o stare generală bună şi o evoluţie favorabilă.
Potrivit MS, în ceea ce îi priveşte pe cei trei pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, doi pacienţi sunt stabili, cu evoluţie favorabilă, iar al treilea a fost reintubat din cauza agravării evoluţiei, rămânând instabil.
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) sunt în continuare intubaţi, iar starea lor rămâne gravă, având în vedere afectarea căilor respiratorii.
Cei doi pacienţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani au stare generală bună, iar evoluţia este favorabilă.
În total, în urma exploziei au fost înregistrate 15 victime, dintre care opt au fost externate din Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.